Tabără de neuitat în Maramureș pentru 12 elevi din Rădăuți-Prut: ”Fiecare zi a fost începutul unei noi aventuri” (foto)

Bucurii, emoții, prietenii și amintiri de neuitat au experimentat 12 elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut în cadrul unei tabere de 7 zile în Maramureș. 

Tabăra s-a derulat în cadrul proiectului PNRAS și i-a avut drept beneficiari pe elevii care au obținut rezultate bune și foarte bune la Evaluare finală. După muncă și răsplată!

Astfel, în data de 31 iulie, cei 12 elevi însoțiți de Postolachi Vasile, profesor la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut, au pornit spre tabăra mult așteptată, tocmai la Oncești, județul Maramureș, la pensiunea Susani. În cadrul taberelor Ditheo, elevii s-au bucurat de diverse activități, de excursii, de distracție, au învățat lucruri noi, au legat prietenii și s-au bucurat de ospitalitatea maramureșenilor. Cristi Grigore și trainerii de la Taberele Ditheo au pregătit pentru cele 7 zile de tabără un program presărat cu diverse ateliere educative și de relaxare totodată (dans, teatru, sport), dar și excursii (Memorialul Dureriii, Cuiul- Sighetul Marmației, Muzeul Satului maramureșan, Mănăstirea Bârsana, Mănăstirea Săpânța-Peri, Cimitirul Vesel, Mocănița, Moara lui Neculai sunt câteva dintre punctele turistice vizitate) la care s-au adăugat și alte momente pline de relaxare precum: piscina, discoteca, concursul de talente, mersul la stână, focul de tabără.

Pe de altă parte, cei 12 elevi s-au bucurat, prin intermediul proprietarilor Pensiunii Susani, și de ospitalitatea maramureșenilor prin bucatele alese și delicioase, prin îmbrăcarea portului tradițional, prin atelierul tradițional dar și prin participarea la Slujba Arhierească de la Biserica din sat, unde chiar ei înșiși au mers îmbrăcați în portul tradițional. Toate acestea au scris în inimile lor amintiri pe care, spun ei, nu le vor uita niciodată.

”Pentru mine această experiență, într-o tabără în Maramureș, alături de colegii mei, nu o voi uita niciodată. Aș vrea să îi mulțumesc domnului profesor Postolachi Vasile, care, chiar dacă pe de o parte era preocupat cu grija pentru noi, pe de altă parte ne-a fost și un bun prieten cu care am râs și am glumit. Pe lângă toate locurile minunate pe care le-am vizitat aici ne-am făcut și noi prieteni cu care, cu siguranță, vom ține legătura” (Strujan Diana, elevă)

”M-am bucurat enorm să fiu aici alături de colegii mei, de domnul profesor și de minunații oameni pe care i-am cunoscut aici la Pensiunea Susani și cărora le mulțumesc pentru tot. A fost o experiență uimitoare pe care aș repeta-o oricând și pe care nu o voi uita niciodată” (Enache Naomi, elevă)

”Zilele acestea am avut parte de cea mai frumoasă tabără din viața mea. Am avut onoarea și bucuria să vizitez Maramureșul și ne-am bucurat de frumusețea și căldura oamenilor. Am făcut activități noi și distractive cu ajutorul domnișoarelor traineri și sub coordonarea domnului Cristi Grigore de la Taberele Ditheo. Ne-am făcut și mulți prieteni. Nu voi uita niciodată această săptămână și mi-aș dori să o pot repeta” (Cazacu Ioana, elevă)

”Timpul petrecut în această tabără a fost unul pe placul meu. Fiecare zi a fost începutul unei noi aventuri, având în fiecare zi câte ceva nou în programul nostru. Mi-a plăcut foarte mult ziua în care am mers împreună cu domnul profesor la Biserică îmbrăcați în costume tradiționale maramureșene. A fost uimitor să vezi că toată lumea de la Biserică era îmbrăcată în costum tradițional. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea doamnei directoare Gavrilescu Oana Mihaela prin proiectul PNRAS, alături de domnul profesor Postolachi Vasile. Le mulțumesc pentru această tabără minunată în care ne-am distrat și ne-am făcut prieteni. Domnul profesor de religie, însoțitorul nostru în tabără, ne-a fost ca un părinte și îi mulțumesc pentru timpul acordat și pentru grija arătată” (Pricope Magda)

”În această tabără m-am simțit extraordinar, a fost o experiență de neuitat, activitățile au fost frumoase și pe gustul nostru, excursiile de asemenea și oamenii de acolo au fost foarte calzi: nu voi uita niciodată căldura doamnelor Maria și Anuța, proprietarii pensiunii Susani dar și a domnișoarelor de la bucătărie care ne-au răsfățat cu atâtea bunătăți” (Vieriu Marinela, elevă)

”În această tabără am descoperit cât de frumoasă este țara noastră, respectiv zona Maramureșului” (Gherasă Octavian, elev)

”Aceasta a fost prima mea tabără. Mereu mă voi gândi și îmi voi reaminti cu drag toate experiențele petrecute în tabără. Am avut șansa de a petrece mai mult timp cu prietenii mei, de a cunoaște oameni noi, foarte drăguți. Totul a fost perfect. Domnul profesor a fost foarte răbdător și distractiv cu noi, la fel ca întotdeauna” (Atodiresei Andreea, elevă)

”Domnul nostru însoțitor, Postolachi Vasile, mereu a fost bun cu noi, chiar în fiecare seara ne ducea la plimbare, iar ca răsplată ne cumpărăm câte o ciocolata calda sau un suc. Este cel mai tare profesor!” (Agheorghiese Iasmina, elevă)

”A fost o experiență de neuitat, mi-au plăcut atelierele datorită faptului că fetele erau foarte drăguțe. A fost o săptămână de neuitat” (Lungeanu Alexandra, elevă)

”Totul a fost foarte frumos iar amintirile dobândite în această tabără și prieteniile legate aici nu se vor uita niciodată” (Nistor Irina)

”Să-i vezi pe elevi bucuroși și mulțumiți e cea mai mare răsplată pentru mine ca profesor. Și pentru aceasta trebuie să aduc mulțumiri: în primul rând doamnei directoare Gavrilescu Oana Mihaela care a depus o uriașă muncă pentru a aduce acest proiect în școala noastră. Mulțumiri de asemenea doamnei Geanina Grigore și domnului Cristi Grigore dar și domnișoarelor traineri de la Taberele Ditheo care prin minuțiosul program au oferit o săptămâna de neuitat elevilor noștri. Mulțumiri speciale și proprietarilor și personalului Pensiunii Susani care ne-au primit și răsfățat cu atâta căldură pe parcursul acestei săptămâni, prin bunătatea lor gustând pe deplin din ospitalitatea maramureșeană. Mulțumim domnilor Gheorghiu Viorel și Patrașcu Adrian de la firma Bravaris. SRL care au dat dovadă de atâta profesionalism și răbdare cu noi. Nu în ultimul rând mulțumiri elevilor mei pentru cumințenia și exemplul bun de care au dat dovadă, urându-le totodată mult succes în noul lor drum, al Liceului. Și ca să rezum repet și eu ce au spus elevii mei: ne-am dori să mai repetăm experiența” (Postolachi Vasile, profesor de Religie la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut)



















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident la Todireni! Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale! (Foto)

astăzi, 00:25

Doi tineri de 15, respectiv 26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe ...

Tineri și neliniștiți: Patru botoșăneni, condamnați la închisoare cu executare!

Friday, 22 November 2024

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de ...

PSD Botoșani: Marcel Ciolacu președinte și PSD la guvernare reprezintă garanția creșterii veniturilor botoșănenilor!

Friday, 22 November 2024

Marcel Ciolacu va fi un președinte al tuturor românilor, indiferent de orientările lor politice sau de categoriile sociale din care fac parte, care propune unirea românilor în juru...