Sub deviza "Facem lucruri care contează!'', elevii Liceului Tehnologic Todireni, coordonați de prof. Apetrei Delia, Raileanu Aurora, Anitei Roxana, au desfășurat în perioada 13-17 noiembrie 2017 activități extrașcolare în cadrul proiectului SNAC, ''O faptă bună cu un fruct și o legumă''- Săptămâna legumelor și a fructelor donate.
Scopul proiectului a fost sensibilizarea elevilor, părinților și cadrelor didactice din unitatea de învățământ cu privire la situația dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa de alimente.
"Astfel, cu sprijinul partenerilor implicați în proiect: Primăria Todireni,Cabinetul Medical Todireni și Parohia Iurești, am reușit, prin activități de voluntariat, să aducem un zâmbet pe chipul persoanelor aflate în dificultate prin dirijarea donațiilor colectate către familiile nevoiașe", au transmis organizatorii acțiunii.


Suflet pentru suflet, la Liceul Tehnologic Todireni! FOTO
Stiri Botosani Wednesday, 22 November 2017 EducațieSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 3.00 secunde