Sorin Cîmpeanu promite creșteri salariale pentru profesori: „Nimeni să nu aibă mai puțin de salariul mediu pe economie”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că profesorii vor avea salarii decente, explicând că e nevoie de măsuri concrete pentru reducerea abandonului școlar în rândul elevilor.

„A doua categorie de măsuri este aceea a creșterilor salariale, care sunt menite să redea și prestigiul și atractivitatea profesiei didactice. Este pentru prima oară când într-o lege sectorială am îndrăznit să avem o precizare clară, pentru profesorul debutant, inclusiv profesorul stagiar, salariul mediu pe economia națională, care în momentul de față este 4000 de lei net. Cu alte cuvinte, niciun profesor, niciun cadru didactic, să nu mai aibă, în România, un salariu mai mic decât salariul mediu pe economia națională”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit stiripesurse.ro, citat de Antena3.ro.

 

„Aș vrea să vă spun că din 195.00 de mii totalul de cadre didactice titulare, 70% au vârsta peste 40 de ani, e 10% au vârsta peste 60 de ani. Doar 30% sunt cadre didactice sub 40 de ani.

Impactul creșterilor salariale este de 25%, impactul diversificării curriculumului este tot de 25%. Creșterile salariale au impact deja pe bugetul anului 2023, urmând a intra în vigoare în septembrie 2023, odată cu noul sistem, noile planuri-cadru care o să aibă în spate un alt curriculum. Avem și aici un calendar foarte bine pus la punct", a declarat Cîmpeanu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...