Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, anunță investiții de peste 965 de milioane de lei pentru reducerea abandonului școlar în peste 1.400 de unități de învățământ (fotogalerie)

Mihai-Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat, miercuri, investiții de peste 965 de milioane de lei, pentru a reduce abandonul școlar. De asemenea, Inspectoratele Școlare Județene vor încheia contracte de finanțare cu 1.415 unități de învățământ.

Discuțiile au avut loc la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, împreună cu inspectori școlari generali din toată țara, privind proiectul Legii învățământului preuniversitar.

 

„Este important să acționăm într-o manieră adecvată pentru ca instituțiile din domeniu să fie pregătite pentru punerea în aplicare a noii legi și a măsurilor din Proiectul ,,România Educată” și să-și concentreze demersurile asupra elevului ca subiect principal, contribuind astfel la reducerea abandonului școlar și a ratei de părăsire timpurie a școlii și asigurând creșterea performanței printr-un just echilibru între echitate și performanță. Apreciez nivelul și profesionalismul dezbaterii cu inspectorii școlari generali”, a scris într-o postare pe Facebook, ministrul Educației.

Miercuri au fost semnate și acordurile de implementare între reprezentanții ministerului, în calitate de coordonator de reformă/responsabil pentru Componenta C15 - Educație - PNRR și reprezentanții inspectoratelor școlare județene, cu scopul de a implementa investițiile specifice Schemei de Granturi din cadrul Programului Naţional de Reducerea Abandonului Școlar (SG-PNRAS).

În baza celor 42 de acorduri semnate miercuri, inspectoratele școlare județene vor încheia contracte de finanțare cu 1.415 unități de învățământ ale căror proiecte au fost aprobate. Suma totală eligibilă pentru runda 1 PNRAS este în valoare de 965.360.925,30 lei.

Cheltuieli eligibile:

(a) Cheltuieli pentru servicii (maximum 15% din valoarea totală a grantului);

(b) Cheltuieli de natură salarială (maximum 15% din valoarea totală a grantului);

(c) Cheltuieli pentru evenimente și deplasări (maximum 15% din valoarea totală a grantului);

(d) Cheltuieli de formare a cadrelor didactice (maximum 5% din valoarea totală a grantului);

(e) Echipamente și software (minim 20% - maxim 25% din valoarea totală a grantului);

(f) Cheltuieli mici lucrări de amenajare și mobilier (maximum 10% din valoarea totală a grantului);

(g) Cheltuieli pentru alte bunuri și servicii, inclusiv/mai ales asigurarea unei mese (maximum 35% din valoarea totală a grantului);

(h) Cheltuieli cu subvenții, ajutoare, premii (maximum 10% din valoarea totală a grantului).

„Reducerea abandonului școlar este o prioritate pentru Ministerul Educației. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) - inițiat de Ministerul Educației - face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR. Investițiile vor ajuta unitățile de învățământ gimnazial de stat, cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii, pornind de la premisa că abandonul școlar este un fenomen complex, declanșat de un cumul de cauze asociate unor factori de risc diferiți ce trebuie abordați într-o manieră integrată: personali, școlari, sociali, economici și culturali”, a declarat Mihai Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, pe pagina sa de Facebook.

„Respectăm și asigurăm dreptul fiecărui elev la șanse egale de acces și de progres în educație, dar și de finalizare a studiilor. PNRAS sprijină dreptul elevilor din zonele dezavantajate la educație, pentru că sistemul trebuie să fie centrat pe cel care învață și să se adapteze la nevoile lui, astfel încât fiecare elev să își atingă maximumul de potențial”, mai scrie oficialul din educație.





 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...