Siguranța în unitățile de învățământ din județ, prioritate pentru polițiști, profesori și părinți

Activitățile desfășurate în ultima perioadă de timp au vizat prevenirea oricărei forme de violență în mediul școlar și a consumului de substanțe psihoactive în rândul populației de vârstă școlară.

Siguranța în unitățile de învățământ din județ, prioritate pentru polițiști, profesori și părinți

   Foto: Ziarul Bursa

De la începutul anului școlar curent, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, activități preventiv-educative la care au participat peste 6.500 de elevi din județ, potrivit reprezentanților I.P.J. Botoșani.

Abordarea activităților a vizat în principal prevenirea oricărei forme de violență în mediul școlar și a consumului de substanțe psihoactive în rândul populației de vârstă școlară.

 

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți în unități de învățământ, atât în mediul urban, cât și în rural.

Potrivit polițiștilor, elevilor le-au fost prezentate, adecvat categoriilor de vârstă, implicațiile legale ale unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict sau reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane. De asemenea, tematica abordată a inclus aspecte legate de consecințele consumului de droguri, inclusiv din perspectiva riscului implicării în comiterea și a altor fapte de natură penală sau, deopotrivă din perspectiva riscului victimizării.

Printre alte subiecte dezvoltate în cadrul întâlnirilor s-au regăsit și răspunderea contravențională și penală a minorilor, în cazul săvârșirii de fapte antisociale, portul fără drept de obiecte periculoase, prevenirea victimizării prin traficarea persoanelor sau cyberbullying-ul.

La aceste activități au participat peste 700 de persoane, reprezentanți ai părinților din toate clasele unităților de învățământ menționate, scopul principal al întâlnirilor fiind prezentarea celor mai importante informații din sfera prevenirii consumului de droguri în rândul minorilor, respectiv soluțiile de adoptat în mediul familial în cazul în care se ajunge la situații de consum.

Tematica de interes a fost prezentată de către polițiștii structurii de siguranță școlară din cadrul I.P.J. Botoșani, cei ai Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Botoșani, respectiv specialiștii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară susțin că vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2023 – 2024, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și al celorlalți parteneri instituționali cu responsabilități în ceea ce privește asigurarea unui climat de siguranță în mediul școlar.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea, la Botoșani, în perioada următoare: ”Producţia în cogenerare este mult mai eficientă!”

astăzi, 20:06

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea în perioada următoare în judeţul Botoşani. Societatea locală de termoficare a finalizat o investiţie strategică ce prom...

UAIC a început cazările pentru anul universitar 2026–2027. Tarifele rămân neschimbate! - FOTO

astăzi, 19:07

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a început luni, 21 septembrie 2026, procesul de cazare a studenților pentru anul universitar 2026–2027. În total, 5....

Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, după aproape 9 ore de percheziții!

astăzi, 18:14

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost reținut de DIICOT, în dosarul în care e acuzat de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform surselor judiciare, G...