Scrisoare comună PSD-AUR de protest împotriva "măsurilor de austeritate din educație" luate de Bolojan

Scrisoare comună PSD-AUR de protest împotriva "măsurilor de austeritate din educație" luate de Bolojan

   Foto: Facebook / Robert Sighiartău

PSD și AUR au semnat o scrisoare către premierul Ilie Bolojan, în care îi cer demararea de urgență a unor consultări serioase cu toți actorii implicați în educație și amânarea implementării unor măsuri gândite în grabă. Ei mai afirmă că, deși înțeleg, recunosc și susțin necesitatea echilibrării bugetului de stat, apreciind eforturile Guvernului României în acest sens, consideră că soluțiile adoptate în domeniul Educației pot genera efecte negative pe termen mediu și lung.

 

Scrisoarea este semnată de Natalia Intotero, fost ministru al Culturii, Cornel-Cristian Resmeliță și Toma Ilie, de la PSD și de parlamentarii AUR Tiberiu Barstan și Vasilică Potecă.

Parlamentarii spun despre comasările de clase și creșterea numărului de elevi pe clasă că ”vor genera efecte imediate cu impact negativ, atât asupra calității educației, cât și asupra accesului echitabil la aceasta”.

”Această măsură va genera pe termen mediu închiderea școlilor din mediul rural și creșterea abandonului școlar. Prin reducerea burselor, riscul creșterii abandonului școlar este iminent, iar limitarea acestora la procentul de 15% dezavantajează elevii performanți. De asemenea, pentru numeroși elevi aflați în situații vulnerabile, bursele sociale reprezintă singurul sprijin care le permite să își continue studiile”, menționează semnatarii.

Parlamentarii mai atrag atenția că stoparea/înghețarea investițiilor. Infrastructura școlară – mai ales cea din mediul rural, dotările tehnice și laboratoarele au nevoie de finanțare constantă pentru a nu rămâne în urmă.

”Măsurile derulate până în prezent indică pași semnificativi spre modernizarea sistemului educațional românesc cu accent pe digitalizare, îmbunătățirea infrastructurii, pregătirea corpului didactic și incluziune pentru grupuri vulnerabile. Procesul de elaborare a noilor legi ale educației a fost rezultatul unor consultări extinse desfășurate pe parcursul a doi ani (2021–2023), la care au participat cadre didactice, elevi, părinți, reprezentanți ai autorităților locale și ai consiliilor județene, ai mediului de afaceri, precum și alte părți implicate direct în viața școlii”, afirmă parlamentarii în scrisoarea către premierul Bolojan.

Ei mai spun că, după adoptarea Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii Învățământului Superior nr. 199/2023, au fost demarate investiții serioase în domeniu.

”Încă de atunci a fost evident că marile rezultate se vor vedea în 12–15 ani, odată cu absolvirea primelor generații care studiază în condițiile noilor legi. Cu toate acestea, avem deja și rezultate concrete ale noilor legi și ale investițiilor din sistemul de educație: A crescut promovabilitatea la examenele naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureat); Programele naționale destinate reducerii abandonului școlar, precum și acordarea burselor, au demonstrat un impact pozitiv asupra accesului la educație și a echității, contribuind la scăderea abandonului școlar și la îmbunătățirea performanțelor școlare; Mulți primari au accesat fonduri prin PNRR și pentru școlile din mediul rural, unele investiții fiind aproape de finalizare. Comasarea acestor școli, după finalizarea proiectelor, ar însemna să fie puse lacăte pe uși și închise – lucru ce ar reprezenta o tragedie, mai ales pentru copiii din medii vulnerabile. Lipsa mijloacelor de transport școlar reprezintă o problemă națională, nu doar județeană. Acești copii provenind din medii vulnerabile, există riscul creșterii abandonului școlar”, se precizează în scrisoare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Soba pe lemne - consumul real se vede după prima iarnă, nu în fișa tehnică

astăzi, 22:03

Listele de modele și procentele de randament sunt un punct de pornire, nu un calcul al facturii. În realitate, o sobă potrivită într-o casă bine izolată poate folosi mult mai puțin c...

Doi pompieri botoșăneni, în lotul României care a fost la câteva sutimi de podiumul european! (Foto)

astăzi, 20:46

La câteva sutimi de secundă de o medalie europeană! România a încheiat pe locul IV Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri, desfășurat în perioada 17–23 augu...

Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția!

astăzi, 19:30

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, dar și să-l extindă. Pavăl Holding, deținută de frații Dr...