Săptămâna legumelor şi fructelor donate, la Școala 17 Botoșani - FOTO

"Săptămâna legumelor şi fructelor donate", activitate desfășurată în data de 23 noiembrie 2018, de elevii Școlii Gimnaziale Nr.17, Botoșani, a avut ca  scop încurajarea participării la acțiuni de voluntariat, precum şi creșterea interacțiunii și a incluziunii sociale.

Voluntarii însoțiți de profesorii: Laura Daniela Gavrilaş, Adelina Nacu și Maria Achilăriței, au dăruit copiilor din Centrul de Plasament ”Prietenia”, din cadrul DGASPC Botoșani, fructe și legume, fiind întâmpinați cu zâmbete, veselie şi îmbrăţişări călduroase.

Activitatea nu ar fi putut avea loc fără sprijinul elevilor, părinților și cadrelor didactice, care au dat dovadă de solidaritate, bunătate și prețuire față de copiii aflați în dificultate.

"Ne-a onorat prezenţa d-nei inspector, Adina Maria Lupaşcu, căreia îi mulţumim pentru susţinere, implicare şi ajutor. Activitatea  face parte din planul de acțiuni din cadrul Strategiei Naționale de Acțiuni Comunitare (SNAC), derulată de instituţiile partenere pe perioada anului şcolar 2018-2019", au transmis reprezentanții școlii.




 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...