Săptămâna conștientizării – Activități pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor!

La sesiunile de discuții au participat peste 400 de elevi ai claselor a-VIII a din cadrul a opt unități de învățământ.

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu coordonatorul S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. Botoșani și Consiliul Județean al Elevilor Botoșani au organizat în săptămâna 24 – 28 martie activități de conștientizare în mai multe unități de învățământ din municipiul Botoșani.

Concentrarea activităților pe parcursul celor cinci zile a avut drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive.

 

La sesiunile de discuții au participat peste 400 de elevi ai claselor a-VIII a din cadrul a opt unități de învățământ.

Răspunderea penală asociată deținerii și traficului de substanțe psihoactive, efectele dăunătoare ale consumului de droguri sau a altor substanțe interzise asupra sănătății fizice și mentale sau perspectiva elevilor de vârstă mai mare asupra acestui flagel au constituit o parte dintre subiectele abordate.

Elevii au avut de asemenea posibilitatea de a observa stările induse de droguri, folosind ochelarii speciali care simulează efectele consumului acestor substanțe, respectiv dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greșită a distanțelor, confuzia, etc.

Prevenirea consumului de substanțe psihoactive în rândul populației de vârstă școlară constituie un obiectiv prioritar permanent pentru polițiști, iar activitățile similare vor continua pe tot parcursul anului școlar, alături de diverși parteneri instituționali și respectiv cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...