Rotary Club Botoșani lansează o nouă ediție a programului bursier „Prof. dr. Constantin Manolache”

Proiectul bursier „Ajută un copil să învețe!" desfășurat de către Rotary Club Botoșani și susținut de sponsori și parteneri a creat posibilitatea acordării pentru anul școlar 2024-2025 a unui număr de 10 burse școlare „Profesor Doctor Constantin Manolache“, în scopul sprijinirii elevilor din ciclul preuniversitar liceal din județul Botoșani.

Valoarea unei burse este de 6.000 lei/an și se va acorda conform Regulamentului în baza unui concurs de dosare.

 

Este considerat eligibil pentru a aplica la BURSA ȘCOLARĂ ROTARY orice elev care urmează cursurile liceale ale învățământului de zi și care îndeplinește următoarele criterii.

-este elev intr-o unitate de invatamant liceal din județul Botoșani și are domiciliul în județul Botoșani;

-a fost participant la faza naționala a Olimpiadelor sau concursurilor școlare in anul școlar 2023-2024 sau a reușit să ocupe locul I, II sau III la etapele județene ale Olimpiadelor.

-are media generală în anul școlar trecut (2023-2024) peste 8,50;

-nu beneficiază de alte burse cu surse din mediul privat;

-venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depășește suma de 3000 lei/luna.

Perioada de primire a dosarelor de candidatură este 10-31 octombrie 2024, acestea urmând a fi trimise electronic la adresa de email : office@rotarybotosani.ro

Atribuirea burselor de studii se va face în urma unui proces de evaluare a candidaților înscriși, lista bursierilor câștigători fiind publicată în data de 22 noiembrie 2024.

Regulamentul programului, criteriile de eligibilitate și conținutul dosarului de candidatură pot fi accesate pe site-ul clubului: https://rotarybotosani.ro/ajuta-un-copil-sa-invete-profesor-doctor-constantin-manolache-editia-2024-2025.html 

 Bursele poarta numele distinsului nostru coleg, profesor doctor Constantin Manolache, personalitate cu o carieră didactică deosebită, dascăl ce a inițiat în tainele cărților generații și generații de elevi.

In memoria sa, Rotary Club Botoșani a hotărât ca bursele de studiu, care vor fi acordate începând cu anul școlar 2014-2015, să-i poarte numele, în semn de prețuire, de respect dar și ca model de urmat pentru generațiile următoare.

Asociația Clubul Rotary – Botoșani este o organizație non-guvernamentală și non-profit alcătuită dintr-un grup de voluntari din comunitatea locală, lideri și conducători din diverse domenii, profesioniști de elită în domeniul lor de activitate și are ca obiectiv susținerea performanței și a excelenței, prin implicarea în proiecte sociale, culturale, sportive și educaționale, sub sloganul “A servi mai presus de sine însuși”.

PREȘEDINTE ROTARY CLUB BOTOȘANI,

Pușcașu Andrei-Lucian

(Comunicat de presă)


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...