Radu Gologan, despre testele grilă la examene: A introduce grilele în mod simplist, așa cum este prevăzut, creează mari probleme

"Atragem atenția că a introduce grilele în mod simplist, așa cum este prevăzut, creează mari probleme, inclusiv posibilități de fraudă, plus puține componente de verificat în cunoștințele copiilor”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Societății de Științe Matematice din România, Radu Gologan. Acesta a anunțat că societatea se întrunește în Adunarea Generală, iar unul din punctele de pe agendă este “discutarea cu delegații din toate județele a examenelor naționale la matematică".

Concret, arată Edupedu.ro, profesorii de matematică vor discuta despre “forma examenelor”, după ce Ministerul Educației tocmai a experimentat pe elevii de clasele a VII-a și a XI-a introducerea de teste grilă la simularea examenelor naționale, cu scopul declarat oficial de a introduce grilele în examenele propriu-zise de anul viitor.

 

“Desigur că acum o să mi se răspundă: bine, dar testele americane SAT sunt toate grilă. Da, sunt toate grilă. Dar fiecare copil are desemnat testul lui ales aleator, cu foarte multe întrebări, în care e verificată și dezvoltarea gândirii lui, nu doar să răspundă la niște calcule făcute formal”, a precizat Radu Gologan.

Acesta a adăugat că la realizarea acestor întrebări de examen de tip grilă trebuie aduși specialiști în psihometrie, “pe care îi avem”.

În ceea ce privește subiectele grilă de la simulările susținute în ultimele două săptămâni de elevii de clasele a VII-a și a VIII-a, Gologan a declarat următoarele: “În mod special, la testările acestea de la a VII-a și a XI-a nu am ce să spun. Au fost destul de bine făcute. Se și vede de fapt, că toată lumea a spus că au fost mai greu ca de obicei și așa ar trebui să fie, pentru că sunt verificate multe dintre capitolele de matematică din programă”.

O mică parte a subiectelor de matematică de la bacalaureat este sub formă grilă și a apărut așa și la simularea la clasa a XII-a. Dar “practic nu se verifică nimic în acea primă parte cu aceste teste grilă”, a susținut Radu Gologan, care a adăugat că în acea parte de subiecte au fost “lucruri extrem de simple”, care nu evaluează “dezvoltarea gândirii matematicii sau gândirea logică”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XIV-a! (Foto)

astăzi, 17:00

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 11-31 octombrie 2025, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Salonul Național de Arte Vizuale &bdquo...

Primăria Botoșani împrumută 8.000.000 de lei pentru a le putea asigura căldură cetățenilor!

astăzi, 15:10

Primăria Municipiului Botoșani dorește să împrumute 8.000.000 de lei pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2025 – 2026. Acești...

Alexandru Meszar: „La Botoșani nu a funcționat VAR-ul la fazele la care ni s-au anulat cele două goluri”

astăzi, 14:45

Etapa cu numărul 12 a SuperLigii s-a încheiat cu FC Botoșani – UTA 2-1, meci cu destule decizii de arbitraj discutabile, la limită, luate de „centralul” Florin Andrei, dar ...