Provocările din timpul adolescenței dezbătute de specialiștii antidrog și elevii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”

Joi, 9 februarie, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) din Botoșani, din cadrul Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat, la Colegiului Tehnic ,,Gheorghe Asachi” din Botoșani, o sesiune de informare cu privire la influența modificărilor fizice și emoționale care au loc în perioada adolescenței, asupra deciziei de inițiere a consumului de substanțe psihoactive.

Despre perioada adolescenței, care este etapa de tranziție de la copil la adult și în care copilul se dezvoltă foarte mult atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional sau social, au discutat elevii din clasa a IX-a din cadrul colegiului cu specialiștii antidrog din Botoșani.

 

Potrivit reprezentanților instituției amintite anterior, printre subiectele abordate s-au numărat motivele care influențează adoptarea unor comportamente nesănătoase și cum pot face față schimbărilor pentru o trecere cât mai armonioasă spre maturitate.

„De asemenea, specialiștii CPECA Botoșani le-au recomandat tinerilor prezenți să se implice în activități adecvate vârstei, să practice sport, să evite anturajele care ar putea avea o influență negativă asupra lor, să comunice deschis cu părinții, profesorii sau persoanele de încredere orice problemă cu care se confruntă, pentru a găsi împreună alternative în rezolvarea acesteia”, au precizat specialiștii antidrog. 

Întâlnirea cu elevii Colegiului Tehnic ,,Gheorghe Asachi” din Botoșani se înscrie în seria activităților care vizează creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a adolescenților cu privire la importanţa dezvoltării unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...