Asociaţia Cultural-artistică „Albeşteanca” din comuna Albeşti judeţul Botoşani a demarat în luna iulie 2019 proiectul cultural „Trăinicia tradiţiilor locale”, proiect realizat cu finanţare nerambursabilă din partea Consiliului Judeţean Botoşani, și care, la finele săptămânii trecute, s-a încheiat.
“Asociaţia „Albeşteanca”, în cadrul căreia activează Ansamblul „Mugurelul albeştean” s-a constituit ca o „familie” folclorică în care tinerii şi copiii pot descoperi un model de dăruire şi pasiune pentru tradiţia jocurilor şi cântecelor populare, precum şi pentru costumul popular vechi şi autentic”, a precizat învăţător Irina Gavril, reprezentantul echipei care a pus în aplicare proiectului cultural “Trăinicia tradiţiilor locale” Albeşti.
Ultima acțiune a acestui proiect a avut loc în sala Căminului Cultural Albești, unde s-a derulat "Lecția-concert cu Rapsozii Botoşanilor". Au fost prezenți membrii ansamblurilor folclorice "Mugurelul albeștean" din Albești, "Muguraşii" din comuna Lunca, "Todireanca" din comuna Todireni și "Flori de Busuioc" din comuna Trușești, care fac parte din grupul ţintă.
“Cu măiestrie, maestrul Ciprian Potoroacă, în dialog cu copiii, a reușit să prezinte instrumentele populare să-i facă să le asculte și să le îndrăgească. “Rapsozii Botoşanilor” au fost răsplătiți de nenumărate ori cu aplauze îndelungi!”, a mai adăugat învăţătorul Irina Gavril.