Proiect pentru combaterea abandonului școlar implementat la Școala Gimnazială Nr 1 Dobârceni! (Foto)

Scopul proiectului a fost acela de a combate riscul de abandon școlar printr-o abordare non-formală, care să le arate elevilor că școala nu înseamnă doar manuale și teste, ci și descoperire, identitate, dialog și deschidere spre lume.

Într-un demers de a combate abandonul școlar și de a le oferi elevilor noștri o motivație reală pentru a rămâne conectați la educație, Școala Gimnazială Nr 1 Dobârceni a organizat recent o activitate culturală complexă, ce a adus împreună tradiția, inovația și literatura.

76 de elevi din clasele gimnaziale au participat după orele de curs, în săptămâna 2-6 iunie la o excursie educativă cu traseu special gândit pentru a le stimula curiozitatea și sentimentul de apartenență. Activitatea a inclus vizite la Centrul de Promovare a Inovării Botoșani, Lacul cu Nuferi din Ipotești – loc emblematic eminescian, Muzeul de Etnografie și Biblioteca Municipală Botoșani.

 

„Copiii au fost impresionați. Pentru unii dintre ei a fost prima interacțiune directă cu instituții culturale sau spații atât de încărcate de semnificație. Au pus întrebări, au fost curioși și s-au simțit valorizați. Este exact genul de experiență care poate schimba perspectiva unui copil asupra școlii și a viitorului său,” a declarat directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dobârceni, prof. dr. ing. Grapan Teodora.

Scopul proiectului a fost acela de a combate riscul de abandon școlar printr-o abordare non-formală, care să le arate elevilor că școala nu înseamnă doar manuale și teste, ci și descoperire, identitate, dialog și deschidere spre lume.

Elevii au fost ghidați în explorarea noțiunilor de patrimoniu cultural, tradiție populară și inovație tehnologică, toate într-o atmosferă caldă, prietenoasă, departe de rigorile obișnuite ale claselor.

Această activitate face parte dintr-un demers mai amplu al școlii, axat pe incluziune educațională și promovarea succesului școlar în comunitățile vulnerabile prin Proiectul PNRAS,, Minte sănătoasă în corp sănătos” pe care Școala Gimnazială Nr. 1 Dobârceni îl implementează începând cu anul 2022.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...