Primele rezultate la sesiunea a doua a Bacalaureatului, afişate marţi

Primele rezultate la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului sunt afişate marţi, până la ora 12:00, potrivit Ministerului Educaţiei.

Afişarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD/GDPR). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, atât în format fizic, cât şi electronic.

În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi comunicate vineri, 3 septembrie. 

 

Spune-ne opinia ta