Prichindeii din Botoșani se pregătesc ca din toamnă să ajungă la școală: 3185 de cereri admise în prima etapă de cuprindere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021

Inspectoratul Școlar Botoșani a centralizat situația preliminară a cererilor de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, după prima etapă de cuprindere în clasa pregătitoare (8 – 20 iulie), prevăzută de calendarul modificat și completat în luna mai prin ordin de ministru.

Potrivit datelor înregistrate în sistemul IȘJ Botoșani, în perioada 4 martie - 7 iulie 2020, la nivel județean, au fost completate și depuse nu mai puțin de 3185 cereri, toate fiind admise.

 

Dintre cele 3185 cereri completate și depuse, 2861 de cereri vizează copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, iar 324 cereri, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020, inclusiv.

“În această primă etapă, repartizarea copiilor s-a realizat pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse, inclusiv prin aplicația informatică, de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare”, a explicat astăzi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Botoșani, profesor Ana-Maria Loghin.

În a doua etapă (21 - 31 iulie) va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul școlar județean/al municipiului București.

În perioada 1 - 4 septembrie sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către inspectoratele școlare, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani va soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

“În situația transmiterii documentelor pe e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, documentele utilizate pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor fi solicitate și în format fizic, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor. Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții au sau nu au domiciliul în circumscripția respectivă”, a mai adăugat Ana-Maria Loghin.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

Sunday, 27 September 2026

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

Sunday, 27 September 2026

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

Sunday, 27 September 2026

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...