Președintele Nicușor Dan: ”Protestul profesorilor nu a fost instrumentat politic!”

”Am avut un dialog foarte, foarte deschis cu reprezentanții sindicatelor și ei au transmis îngrijorări reale”. / ”Unii spun că aceste schimbări sunt catastrofale și vom vedea asta în timp, alții spun că sunt gestionabile. Vedem care sunt rezultatele peste 2 luni”.

Protestele profesorilor nu au fost „nicidecum” instrumentate politic sau manipulate, a declarat președintele Nicușor Dan, la două zile după ce în jur de 20.000 de cadre didactice au protestat la Palatul Cotroceni, în prima zi de școală, față de măsurile de austeritate din Legea Bolojan care lovesc dur sistemul educațional, relatează Edupedu.ro.

Întrebat de jurnalista Ramona Avramescu, la TVR, dacă are sentimentul că aceste mișcări de protest„sunt sau ar putea fi manipulate, instrumentate politic”, președintele Nicușor Dan a răspuns: „Dacă vorbim de protestul profesorilor, nicidecum, nicidecum. Adică am avut un dialog foarte, foarte deschis cu reprezentanții sindicatelor și ei au transmis îngrijorări reale. Niciun fel de dubiu aici”.

 

Liderul de la Cotroceni a precizat că a ascultat opinia sindicatelor din educație „și trebuie să vă spun că, evident, opinia pe care reprezentanții sindicatelor o au este diferită de opinia pe care Ministerul o are. Și atunci, pentru că s-au făcut niște schimbări, pentru că unii spun că aceste schimbări sunt catastrofale și vom vedea asta în timp, alții spun că sunt gestionabile, am zis să vedem care sunt rezultate peste 2 luni, să avem cifrele pe masă”.

Întrebat dacă se așteaptă ca profesorii să facă grevă generală, Nicușor Dan a replicat: „Eu nu pot să anticipez ce vor face dumnealor. Îmi doresc evident ca fiecare dintre noi să punem interesul copiilor pe primul loc și școala să se desfășoare cât mai bine în acest an”.

„Promisiunea mea a fost că vom evalua cu toate cifrele pe masă peste două luni”, a reiterat președintele.

Nicușor Dan a afirmat că nu este „deloc mulțumit” de sistemul de educație. „Numai că trebuie să împărțim lucrurile în două, nu doar pe educație, ci si pe reforma administrației în general: între chestiuni care a fost necesar să fie luate sub o presiune de timp pentru a corecta deficitul, pentru ca problema deficitului să nu ne ducă într-o situație și mai dificilă pentru toată lumea și asta încearcă să facă guvernul acum. După aceea, proiecția pe termen lung este unde trebuie să ducă sistemul de educație”, a susținut Dan.

„Noi avem niște presiuni de la piețele financiare, oameni care ne-au împrumutat de-a lungul timpului statul român, și față de aceste presiuni trebuia să acționăm rapid. Este nerezonabil să te aștepți că faci și măsurile astea care corectează, dar și pe cele care luate în timp scurt provoacă dezechilibre. Nu e matematică, să iei de la fiecare câte puțin în mod egal. Sunt o sumedenie de legi care guvernează în fiecare domeniu”, a continuat Nicușor Dan.

„Mai departe, ca să punem sistemul de educație pe o direcție care să scoată niște copii care să fie mai pregătiți pentru viața reală, pentru piața muncii, ăsta e un efort care nu se poate face în 2-3 luni. Aș vrea să separăm lucrurile și să evaluăm fiecare din cele 2 componente”, a afirmat Nicușor Dan.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce imprimantă alegi pentru firmă, în funcție de volum

Friday, 28 August 2026

Prețul unui cartuș inkjet poate părea mic la raft, dar costul real al printării se calculează per pagină, nu per cartuș. Acesta este, probabil, cel mai frecvent calcul greșit pe care îl ...

Ce înseamnă tuburile de țigări slim, ultra slim și micro slim

Friday, 28 August 2026

Aparatul de injectat funcționează sau nu funcționează, iar decizia o ia adesea o diferență de jumătate de milimetru. Diametrul tubului determină compatibilitatea cu echipamentul, cantitatea de...

Izolație termică groasă cu polistiren extrudat pentru casele din zona Botoșani: când alegi 10 cm în loc de 5 cm

Friday, 28 August 2026

Polistiren extrudat 10 cm sau 5 cm: care este diferența? Polistirenul extrudat, cunoscut și sub denumirea XPS, este un material termoizolant cu structură de celule închise, apreciat pentru...