Pompierii botoșăneni în mijlocul copiilor. Activitate educativ – preventivă cu preșcolarii!

Aceștia, le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la grădiniță, pe stradă sau în grupul de prieteni. 

„Pompierii sunt curajoși!”, „Lor nu le este frică nici de foc, nici de înălțime!”, „Pompierii salvează oamenii și animalele!” - sunt lucrurile pe care le-au spus, astăzi, preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

Aceștia, le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la grădiniță, pe stradă sau în grupul de prieteni. I-au învățat cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu sau cutremur și i-au angrenat în exerciții practice.

 


Și pentru ca activitatea să fie interactivă, s-a organizat și un concurs cu tematică de protecție civilă și prevenire a incendiilor. Mulți dintre preșcolari au demonstrat că dețin foarte multe cunoștințe despre prevenirea incendiilor, dar toți au răspuns corect la întrebări, dovadă că au fost foarte atenți la lecția de siguranță. Efortul lor a fost răsplătit cu câte o diplomă, care le-a fost oferită de Pompierul Sam.

În curtea grădiniței, au avut ocazia să vadă autospeciala hidroperforare și cea pirotehnică și au aflat cum se folosește fiecare accesoriu, în parte. Pe rând, copiii au probat echipamentele de protecție ale pompierilor și pirotehnicienilor. Totodată, au învățat cum să se comporte când descoperă muniție rămasă neexplodată.


De asemenea, persoanele responsabile la nivelul grădiniței au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât preșcolarii și cadrele didactice să fie în siguranță.

La finalul întâlnirii, pompierii le-au reamintit următoarele sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță:

- nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări în casă;

- nu imitați lucrurile periculoase pe care ne le vedeți pe internet;

- dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.

Activitatea a fost organizată la cererea grădiniței, în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ, în cadrul Programului național „Școala Altfel”.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...