Educație
Profesoara din Botoșani care a ales să lupte cu abandonul: ”Îi văd pe copii că se țin cu mâna de burtică, aflu că nu au mâncat nimic de ieri!”
Povestea acestor copii nu este deloc singulară în zonele rurale ale țării. Nici cea a profesorilor implicați care aleg să rămână în zonele defavorizate pentru a aduce o schimb...
Când începe vacanţa de iarnă a elevilor. Calendarul anului școlar 2023 - 2024
Vacanţa de iarnă a elevilor nu se mai lasă mult aşteptată, astfel că după zilele libere de Sf. Andrei şi 1 Decembrie, şcoala va mai continua, dar nu multe săptămâni.
Experiență extraordinară a unor elevi din Botoșani, care s-au aflat pentru o zi în ”inima democrației europene” (foto)
Elevii au avut ocazia să adreseze întrebări eurodeputatului Marc Angel, vicepreședintele Parlamentului European.
Elevii cer desființarea intrării separate pentru profesori, în școli
Măsura este propusă de Consiliul Național al Elevilor și ar putea fi cuprinsă în noul statut.
Povestea bătrânului steag al ”Laurianului”: Lucrat manual, cu fir de aur, a trecut prin două războaie și a fost aproape ars de comuniști!
Anul acesta, steagul Colegiului Național ”A.T. Laurian” a împlinit 125 de ani. Este un adevărat simbol nu doar al unui liceu, ci al învățământului botoșănean.
Flashmob-ul inimilor patriotice la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani: O sărbătoare plină de unitate și drag de România! (Foto, Video)
Flashmob-ul de 1 Decembrie nu a fost doar un spectacol vizual impresionant, ci și o experiență care a adus împreună elevii, profesorii și personalul auxiliar într-o atmosferă de săr...
Scurtmetraj realizat de elevii din Ștefănești cu ocazia Zilei Naționale a României (foto)
Un altfel de 1 decembrie sărbătorit de elevii Liceului „Ștefan D. Luchian” Ștefănești.
Ziua Națională a României, sărbătorită și de elevii din Săveni (foto, video)
Elevii au recitat poezii, au desenat și au prezentat în fața colegilor proiecte despre însemnătatea acestei zile.
Mari și mici, în Hora Unirii pentru a sărbători Ziua Națională a României (Foto)
Ziua Națională a României,prilej de mare sărbătoare pentru elevii Școlii Gimnaziale ”Dimitrie Brândză” Viișoara.
”La mulți ani, România!” – a răsunat în curtea unui colegiu din Botoșani (foto, video)
Elevii colegiului au purtat mănuși vopsite în culorile drapelului României, albastru, galben și roșu.
Competiție de curling la Cornișa, vor participa profesori din șase județe
Competiția are drept scop formarea și familiarizarea cadrelor didactice în jocul de curling și promovarea acestui sport în rândul elevilor din învățământul pre...
Sărbătoare ”specială” cu o aniversare-surpriză, trei ”veterani” talentați și generozitatea unei fete cu cobza (Foto, Video)
O zi de sărbătoare aduce nu doar bucurie, ci și speranță. Copiii ”speciali” învață mai presus de toate să fie împreună. Asta s-a întâmplat și luni, 27 noi...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.11 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici