Noi pași pentru învățământ în limba franceză la Laurian

Învățământul într-o limbă străină prinde din ce în ce mai mult contur și la Botoșani, grație colaborării exemplare pe care Colegiul Național ”A.T.Laurian”, prin profesorul Gabriela Mangîr, o are cu Ambasada Franței. 18 dintre cadrele didactice ale colegiului au participat în aceste zile la un curs de formare care să le permită nu doar să predea în limba franceză disciplinele lor, ci și să o facă într-o abordare interdisciplinară.

 

Prima ediție a ”Școlii de vară francofone pentru profesori” s-a desfășurat săptămâna aceasta sub găzduirea Casei Corpului Didactic, cursul fiind asigurat, din punct de vedere financiar, de către Ambasada Franței, prin Institutul Francez.  Doi formatori au fost trimiși la Botoșani pentru susținerea celor 15 ore de curs, concret fiind vorba despre Fleur Pires, ”chargee de mission pur le français”, în cadrul Ministerului Europei și afacerilor străine din Franța, prin intermediul Institutului Francez, și François Montier, lector la Universitatea ”Transilvania” din Brașov.

Temele pe  care profesorii se pregătesc să le abordeze  interdisciplinar, în viitorul an școlar, sunt fenomenul SARS - Cov-2 la Botoșani și alimentația bio pe aceleași meleaguri. Întâlnirile au constituit un bun prilej pentru dascăli să-și reamintească și să-și perfecționeze maniera în care stăpânesc limba franceză, întrucât pentru a preda biologie, geografie, istorie, chimie, informatică sau filosofie la profilul bilingv franceză în cadrul modulului interdisciplinar trebuie să fii, măcar puțin, și profesor de franceză.

Cursanții școlii de vară au învățat de la François cum să-și structureze modulul, să-l planifice, ce fel de activități să includă, dintre acestea nelipsind vizitele de documentare, întâlnirile cu specialiștii din domeniu, dar și ce fel de metode să abordeze pentru studierea documentelor, pentru evaluare sau pentru realizarea produsului final.

Dacă e important modulul interdisciplinar? Este. Chiar foarte important, pentru că îi învață pe elevi să înțeleagă complexitatea lumii și să abordeze o problemă din mai multe unghiuri. Mă bucură faptul că au venit la acest curs profesori de mai multe discipline care arată astfel că sunt implicați, plini de energie și puși pe realizarea de proiecte noi”, a explicat tânărul François Montier.

Și profesorul Gabriela Mangîr a fost bucuroasă de reacția promptă de participare la formare a dascălilor laurieni, promițând că se va implica și în organizarea edițiilor viitoare ale Școlii de vară francofone, sau a unor evenimente similare, astfel încât nivelul de cunoaștere a limbii franceze și al competențelor didactice interdisciplinare ale profesorilor interesați din Laurian să se îmbunătățească în mod constant.

Învățământul într-o limbă străină este o formă întâlnită în special la nivel universitar și asigură perfecționarea cunoașterii limbii în cauză și accesul la un nivel superior de studiu și cercetare, în România sau în străinătate. La nivel liceal sunt puține instituțiile ce oferă o astfel de formă de învățământ, ceea ce face cu atât mai mare performanța Colegiului Laurian, acolo unde, prin acord interguvernamental, disciplinele nonlingvistice, precum istorie și geografie, se studiază in limba franceză. Iar abordarea didactică va fi net superioară grație unor cursuri de formare precum cel al Școlii e vară. Nu mai e mult până departe!   

(Irina Siminiceanu)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un profesor din Botoșani a murit la doar 47 de ani. A lăsat în urmă o fetiță de 7 ani și o comunitate îndurerată!

astăzi, 20:17

Vestea morții profesorului de limba engleză Cătălin Iordache a căzut ca un trăsnet peste familie, foștii colegi, elevi și toți cei care l-au cunoscut. În urma sa rămâne o&nb...

Din octombrie: Pacienții se vor programa printr-o platformă online națională. Toate spitalele, obligate să aplice noul sistem - LEGE

astăzi, 19:15

Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea", va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate, ...

S-a stins Adela Mărculescu. Actrița care a debutat pe scena de la Botoșani a scris istorie în teatrul românesc! - VIDEO

astăzi, 18:26

S-a născut pe 21 decembrie 1938, în casa căpitanului Marcu Mărculescu, medic la regimentul din Aiud, şi a soţiei sale Eugenia Despina Banos. A copilărit la Craiova, în casa bunicilor...