Nemulțumiri strigate în fața Primăriei, părinții din Botoșani cer soluții și comunicare: „Sunt afectați cel mai mult copiii” (Foto, Video)

Au primit promisiuni, dar care nu s-au concretizat și au ajuns la capătul răbdărilor. Astfel, au ieșit la iveală și frustrările părinților care s-au declarat nemulțumiți de faptul că, deși aveau o întrevedere programată cu conducerea Primăriei Municipiului Botoșani, nu s-a prezentat nimeni la întâlnire.

Nemulțumiri strigate în fața Primăriei, părinții din Botoșani cer soluții și comunicare: „Sunt afectați cel mai mult copiii” (Foto, Video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

În jur de 100 de părinți ai unor copii care învață la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani s-au arătat nemulțumiți de cum sunt tratați de cei din conducerea Primăriei Municipiului Botoșani. Deși la ora 10:00 aveau programată o întâlnire cu primarul sau viceprimarul, când au ajuns acolo li s-a comunicat că, de fapt, mai trebuie să aștepte.

Din cele spuse de portarul Primăriei, Cosmin Andrei, edilul șef, este plecat în delegație la București de miercuri seară, iar viceprimarul Bogdan Buhăianu ar fi revenit la sediul Primăriei abia după ora 12:00.

 

Totuși, potrivit imaginilor apărute în spațiul public, în jurul orei 10:30, viceprimarul Bogdan Buhăianu se afla în Centrul Istoric și filma alături de Nea` Marin. (Vezi FOTO)

Ulterior publicării acestui material, viceprimarul Bogdan Buhăianu a ajuns la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, unde a stat de vorbă cu părinții și le-a explicat situația din teren.

„Nu pot intra copiii în școală”

Marius S., tatăl unuia dintre copiii de la Școala Gimnazială nr. 13, a declarat pentru reporterii Știri.Botoșani.Ro faptul că lucrările de reabilitare nu s-au finalizat nici în ziua de astăzi, deși primiseră promisiuni că acestea vor fi gata până în toamna anului 2025.

„Motivul pentru care suntem noi astăzi aici este că nu pot intra copiii în școală. Nu s-au finalizat lucrările, primul termen a fost anul trecut pe 31 octombrie, iar următorul termen este 31 iulie. Mai sunt două săptămâni și vă spun sigur că fizic nu are cum. Se lucrează foarte, foarte puțin. Am informații obținute. Nu mai este timp, lucrările sunt întârziate, am înțeles și că nu s-au alocat suficienți bani constructorului, dar nu este problema copiilor. De exemplu, copilul meu învață de la ora 11:00 la ora 16:00. Este normal pentru un copil de clasa I-a, a II-a, a III-a? Urmează acum clasa a IV-a. El nu a mai intrat în Școala 13 deloc”, a declarat pentru Știri.Botoșani.Ro Marius S., tatăl unuia dintre copiii de la Școala nr. 13.

Marius S. susține că părinții s-au mobilizat în momentul în care au conștientizat faptul că nici anul acesta copiii nu vor învăța în școala lor.

Nu am mai purtat discuții cu dumnealui (nota red. primarul Cosmin Andrei). S-au mobilizat părinții în momentul în care au realizat că nici anul acesta nu o să reușească copiii să intre în sălile de clasă. Nu mi se pare normal ca o generație de copii să fie sacrificată. Nu știu a cui este vina, a Primăriei, a constructorului sau a Consiliului Local, nu avem un răspuns. Am vrut doar să discutăm cu cineva de la Primărie să știm exact când o să se finalizează, un termen concret”, afirmă bărbatul.

Botoșăneanul spune că părinții își propun să participe la următoarea ședință de Consiliu Local.

Următorul pas este să mergem în ședința de Consiliu Local, câțiva părinți se vor înscrie și vom merge. Știam că situația economică nu este tocmai bună și am zis să fim îngăduitori cu ei. Am lăsat un an de zile și după acest interval stadiul lucrărilor nu s-a modificat foarte mult. Și nu mi se pare normal să sacrificăm o generație”, concluzionează Marius S.

„Este de departe de a fi finalizată”

La protest a participat și mama unei eleve din clasa a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 13. Femeia susține că, anul trecut, i-a trimis primarului Cosmin Andrei un e-mail prin care își prezenta nemulțumirea față de lucrările efectuate la nivelul unității școlare.

Aceasta afirmă că, pe 14 iulie 2025, primeau asigurări că elevii vor învăța în școala lor din toamnă, însă acest lucru nu s-a concretizat.

Sunt mama unei eleve din clasa a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 13. Am venit aici cu mai mulți părinți pentru a ne exprima nemulțumirea pentru că nici în momentul de față nu este să fie nici aproape de finalizare, dar nu finalizată de renovat. Am un e-mail trimis către primarul Cosmin Andrei, de pe data de 5 septembrie 2025, prin care mi-am exprimat nemulțumirea pentru faptul că nici în toamna anului 2025 copiii nu vor urma cursurile la Școala nr. 13. Asta în condițiile în care el ne dădea asigurări pe data de 14 iulie 2025 că din toamnă elevii se întorc într-un spațiu nou adaptat nevoilor educaționale actuale. Totuși, suntem pe 16 iulie 2026, iar școala este de departe de a fi terminată de renovat”, spune Raluca, mama unei eleve de la Școala nr. 13.

„Facem sacrificii un an, un an jumătate, dar sunt deja aproape trei ani”

Claudiu, tatăl unui alt copil, a declarat pentru reporterii Știri.Botoșani.Ro faptul că stă în zona respectivă și nu vede muncitori care să lucreze în școală, el susținând că în momentul de față ar trebui să lucreze la interioare, deoarece pe exterior lucrările par finalizate în proporții de 90 – 99%.

Eu stau în zonă și acolo nu văd mișcare. Nu văd muncitori să insiste să lucreze, cel puțin acum lucrează la interioare. Pe exterior cam 98% zic eu că s-a finalizat, dar pe interior nu reușesc sigur să finalizeze până pe 31 iulie”, a declarat Claudiu.

Botoșăneanul arată că sunt afectați copiii, dar și actul educațional, deoarece profesorii nu mai reușesc să termine de predat tot ce au.

„Prin această prelungire a finalizării lucrărilor sunt afectați cel mai mult copiii și nu doar fizic prin faptul că ora s-a micșorat, ci și prin faptul că pauza este mai mică sau deloc, iar asta nu este pauză. Profesorii nu mai au timp să predea și intră în pauză, iar atunci copilul nu mai are timp să mănânce, să meargă la baie, iar din punct de vedere psihic nu mai au timp să socializeze. Afectați sunt și părinții. Cu un copil e mai ușor, dar sunt care au doi, trei copii împărțiți în două, trei locații, iar unele nici măcar nu sunt unități școlare, sunt diferite spații. Nu este normal așa ceva. Da, facem sacrificii cu toții un an, un an jumătate, dar deja sunt aproape trei ani. O să continue tot așa pentru că nu sunt bani. De unde vor scoate bani?”, completează spunând bărbatul.

Contractul de execuție a lucrărilor la Școala Gimnazială nr. 13 a fost încheiat pe o perioadă de un an de zile, așa cum a fost și la celelalte școli, însă în mare parte din cazuri aceste termene de finalizare s-au prelungit.

Citește mai multe despre aceste lucrări aici: An școlar de sacrificiu pentru mii de elevi din Botoșani. Ce soluții au găsit șefii din educație!




















 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

astăzi, 11:33

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...