Ministrul Educației, discurs pentru elevi și profesori la Botoșani: ”În educație și în știință noi am reușit. Din păcate, în politică nu se întâmplă acest lucru…” – FOTO, VIDEO

Ministrul Educației, discurs pentru elevi și profesori la Botoșani: ”În educație și în știință noi am reușit. Din păcate, în politică nu se întâmplă acest lucru…” – FOTO, VIDEO

 Mihai Dimian, ministrul Educației  

Aproape 300 de elevi din toată țara, însoțiți de 50 de profesori, s-au aflat la Botoșani în această perioadă, pentru a participa la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, pentru elevii de liceu.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile, în perioada 1-5 aprilie. Probele de concurs au avut loc la Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani.

Duminică, la ora 10.00, sala Teatrului ”Mihai Eminescu” s-a umplut de elevi și profesori, dar și de oficialități invitate la festivitatea de premiere a celor mai merituoși liceeni la Limba și Literatura Română.

 

La evenimentul de premiere a liceenilor care au obținut cele mai bune note la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română s-a aflat și ministrul Educației, Mihai Dimian.



Prezența înaltului oficial din Guvernul României a fost o surpriză pentru mulți dintre participanți, inclusiv pentru reprezentanții presei, întrucât nicio instituție organizatoare nu a anunțat participarea ministrului la festivitatea de închidere a olimpiadei naționale de la Botoșani.

”Profesorii mei mi-au insuflat dragostea pentru poezie”

În discursul adresat participanților, ministrul Mihai Dimian s-a adresat atât elevilor, cât și profesorilor care i-au pregătit, accentuând importanța asumării limbii și literaturii române nu doar ca obiect de olimpiadă sau de bacalaureat, ci și ca instrument de formare a personalității viitorilor cetățeni.

”Dragi profesori care i-ați pregătit și v-ați bucurat sau ați suferit alături de elevi și vedeți astăzi rezultatele lor, care vă împlinesc oarecum munca dvs. Ați demonstrat prin acest lucru, chiar dacă ne aflăm într-o perioadă mai dificilă, că iubiți această misiune de profesor, că îi iubiți pe acești copii care își pun încrederea și speranțele în dvs. Vă mulțumim și vă aplaud”, le-a spus ministrul Educației celor prezenți în sală.

Ministrul a mărturisit, apoi, că în anii în care a studiat în străinătate a fost însoțit de trei cărți: Biblia și două volume de poezii ale celor mai importanți autori români: Mihai Eminescu și Nichita Stănescu.

”Aici se află 300 de elevi, cei mai buni în acest domeniu. Dar avem în total 2,9 milioane de elevi în țară. Datoria noastră este să facem ca toți acești elevi să iubească literatura și să le oferim această susținere pentru viitor. Am petrecut 15 ani în străinătate, cei mai mulți în Statele Unite, și pe noptiera mea se aflau Biblia, o carte de Mihai Eminescu și o carte de Nichita Stănescu. Chiar dacă nu am ales ramura Filologiei, fiind poate mai adaptat altor domenii tehnice și științifice, profesorii mei mi-au transmis, mi-au insuflat această dragoste pentru poezie care m-a ajutat foarte mult în acea lume destul de diferită de cea de aici. Până la urmă, cei 25 de ani petrecuți la început în România m-au format și mi-au determinat modul de a fi în viață. Deși citeam și cărți în engleză, alături de mine, cel puțin seara, se afla poezia românească. Cred că aceasta este măsura activității dvs., nu doar cea de la olimpiadă, pe care o prețuim și o apreciem astăzi”, a rostit ministrul Mihai Dimian.



”Avem și această misiune, dragi profesori!”

Ministrul a vorbit apoi despre importanța Educației, a Culturii în special, în crearea unui climat de cooperare, fapt pe care, din păcate, lumea politică nu îl reușește astăzi. Or aici intervin profesorii, a căror misiune este și aceea de a face oamenii mai buni și mai înțelegători.

”Este important ca fiecare elev din România să simtă această nevoie, nu doar de a se pregăti pentru examenul de evaluare națională, nu doar de a se pregăti pentru examenul de bacalaureat, ci pentru a simți că avem nevoie de aceste lucruri în viață, de a ne face oameni mai buni, mai înțelegători cu cei din jur și poate de a înțelege mai bine lumea în care ne aflăm. O lume care este una dificilă astăzi, dar cred că tocmai cultura, înțelegerea între popoare ne oferă posibilitatea de a vedea lucrurile altfel, de a crea un climat de cooperare. În educație și în știință noi am reușit. Din păcate, în politică am constatat că nu se întâmplă acest lucru. Sperăm ca prin educație să facem ca și această politică din întreaga lume să vină mai aproape de interesul oamenilor, poate de interesul material al unei comunități. Și atunci va fi mai multă pace, va fi mai multă înțelegere între noi. Deci avem și această misiune, dragi profesori, care nu se măsoară la olimpiade, care nu se măsoară la examene, deși pare că pentru aceasta vă apreciază cel mai mult părinții copiilor noștri”, a adăugat Mihai Dimian.






 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Campanie Știri.Botoșani.Ro - Plecăm în concediu: CU sau FĂRĂ animalul de companie? - VIDEO

Tuesday, 23 June 2026

Le iubim, le protejăm, ni le dorim aproape tot timpul, însă nu întotdeauna experiențele noastre le sunt benefice și lor. Un cățel se poate adapta unui program de concediu mai bine de...

Sute de creștini așteptați la Procesiunea cu Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Gorovei!

Monday, 22 June 2026

Hramul lăcașului de cult începe marți, 23 iunie, la ora 17.00, cu Slujba privegherii în cinstea Nașterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Miercuri, 24 iunie, de la ora 7.3...

A intrat cu 10 la facultate, a terminat ca Student-Senator! Estera Daria: ”Fiți curioși, puneți întrebări, nu vă mulțumiți niciodată cu jumătăți de măsură!”

Friday, 19 June 2026

Estera-Emanuela Daria a mai atins o bornă importantă a unei vieți care se anunță a fi nu doar strălucitoare din punct de vedere profesional, ci și menită să construiască pas cu pas un model ...