Ministrul Educației, despre consumul de droguri în rândul elevilor: ”Nu vă așteptați să facă școala ce nu faceți voi ca părinți!”

Ministrul Educației, despre consumul de droguri în rândul elevilor: ”Nu vă așteptați să facă școala ce nu faceți voi ca părinți!”

 Daniel David  Foto: FSEGA/UBB

Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că responsabilitatea prevenirii consumului de droguri în rândul elevilor nu poate reveni exclusiv școlii, ci aparține și părinților: „Nu vă așteptați să facă școala ce nu faceți voi ca părinți”, a declarat oficialul, la Prima TV.

Ministrul Daniel David a vorbit despre problemele din școli legate de consumul de droguri și bullying și a afirmat că există reglementări clare, însă acestea „sunt forme fără fond, de foarte multe ori”.

 

El a mai declarat că schimbarea necesită un efort colectiv: „Luăm măsuri prin care încercăm să schimbăm realitatea, dar realitatea trebuie schimbată de părinți, de profesori, de elevi, că altfel degeaba”.

Întrebat ce se poate face ca procedurile să fie implementate și să nu rămână doar pe hârtie, ministrul a adus în discuție aplicarea de sancțiuni.

”Și părinți educați, cu resurse, abandonează, fiindcă vezi consum de droguri în acele familii, nu neapărat în familiile celor care trăiesc în zone defavorizate. Deci nu este un motiv să spui că n-avem părinți care să fie ei suficient de educați, n-au resurse, vedem de multe ori probleme în celelalte zone unde părinții sunt educați și au resurse și mesajul meu este acesta: nu vă așteptați să facă școala ce nu faceți voi ca părinți. Acestea fiind spuse, școala sau noi încercăm să intervenim la mai multe niveluri și unele sunt de competența noastră, în altele trebuie să-i stimulăm pe alții”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.

”Haideți să nu facem terapie în care să pretindem că realitatea este altfel decât este. Vă dau un exemplu, de ce încercăm. Fiindcă avem un o metodologie foarte clară de management, ce trebuie să facă fiecare școală pentru un caz de bullying sau de violență, sau de hărțuire. Pasul unu, pasul doi, pasul trei. Am făcut și s-au făcut pregătiri peste pregătiri, cu profesori, cu inspectori, cu cei din școală, cu presa, încă când apar astfel de fenomene primesc telefoane: „ce măsuri și reglementări vreți să luați?” Păi sunt acolo, sunt forme fără fond, de foarte multe ori. De aceea spun că încercăm. Eu pot reglementa. Eu nu pot să mă duc în sala de clasă să pun dulapul și să iau telefonul copiilor.

Ce pot să vă spun este că luăm măsuri prin care încercăm să schimbăm realitatea, dar realitatea trebuie schimbată de părinți, de profesori, de elevi, că altfel, degeaba”, a mai spus ministrul, potrivit Edupedu.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avarie anunțată de Nova Apaserv, vezi unde se întrerupe apa începând cu ora 22.00!

astăzi, 19:43

Nova Apaserv informează consumatorii că, în vederea remedierii unei avarii survenite la conducta de distribuție oțel Ø50 mm, localizată pe Aleea Alba Iulia nr. 3, din municipiul Boto...

PSD a decis: Intră în Guvernul Veștea, a apărut și lista de miniștri

astăzi, 17:24

PSD a decis duminică, în unanimitate, în cadrul Consiliului Politic Național, să intre la guvernare alături de premierul desemnat Adrian Veștea. Schița noului Cabinet condus de Ve...

Ilie Bolojan, reales președinte al PNL. 94% au votat „pentru”, la Congres

astăzi, 16:14

Ilie Bolojan a fost reconfirmat, duminică, în funcția de președinte al PNL, cu 1.769 de voturi. Au fost prezenți 1.886 de delegați. 1.769 au votat „pentru” reînscău...