Ministerul Educației ar putea revizui norma directorilor și plata cu ora. Sorin Ion: „Vom reveni asupra lor curând”

Prezent la reuniunea directorilor de școli de vineri, 17 octombrie, secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, a discutat cu aceștia despre câteva prevederi ale Legii 141/ 2024, act normativ cu impact major în sistemul educațional.

Întâlnirea a avut loc în județul Suceava.

Acesta a subliniat că „nu am venit să justific măsurile pe care Guvernul României le-a luat. Ele par ciudate sau par nedrepte pentru că le judecăm într-un context normal. Or noi vorbim de măsuri excepționale, luate în situații excepționale, pentru că situația financiară a României este una mai gravă decât credem. Nu am luat nici una din măsuri nici cu bucurie, nici cu pretextul că face parte dintr-o reformă a Ministerului Educației, de unele din ele nu suntem nici noi prea fericiți”.

 

Sorin Ion a menționat că dintre toate măsurile recente care privesc sistemul de învățământ, sunt cel puțin două pe care ministerul vrea să le revizuiască și asupra cărora vrea să revină cât de curând.

Prima îi vizează pe directorii și inspectorii școlari și constă în reducerea normei didactice pentru aceștia, iar a doua face referire la stabilirea unei valori mai ridicate la plata cu ora.

Inspectorii au norma mărită de vreo cinci ori, iar directorii, în funcție de situație, de vreo două ori, și ne este foarte clar că este extrem de greu să faci cele două lucruri foarte bine, partea managerială și partea didactică. Dar, repet, au fost măsuri de criză și trebuie să le gândim în contextul acestei crize.

A doua măsură este plata cu ora și vom solicita insistent ca, poate de la începutul anului financiar următor, când mergem pe alt buget, să revenim undeva mai aproape de valoarea inițială. Poate undeva la jumătate dintre cea actuală și cea inițială”, a mai completat secretarul de stat.

Bugetul pentru burse în anul școlar trecut, la peste un miliard de euro

Tot referitor la cele mai recente măsuri din sistem, Sorin Ion a adus în discuție și bursele elevilor, explicând cum a evoluat nivelul acestora de-a lungul anilor și cum cuantumul total al acestora a ajuns, în 2024, an electoral, la peste un miliard de euro.

Merită să avem o discuție despre bursele copiilor pentru că atunci când vorbești despre reducerea unui drept acordat copiilor intervine partea emoțională și nu ai cum să fii de acord cu această măsură. Când am ajuns la Ministerul Educației (n.r. 2020), bugetul pentru burse acordat de minister era zero. Bursele erau acordate de autoritățile locale și în funcție de potența financiară a fiecăruia puteam să avem burse de la 5 lei, la 500. Undeva prin 2022 s-a luat decizia ca bursele să treacă la Ministerul Educației cu cuantum minim 100 de lei. De atunci, bugetul a crescut exponențial. Exponențial e puțin spus pentru că anul trecut se măsura în miliard de euro. Un miliar de euro e o cifră mare indiferent la ce nivel îl pronunți. Orice fel de burse am fi redus ni s-ar fi spus că fix alea nu ar fi trebuit reduse.

Mulți acuză că am tăiat bursele olimpicilor, am păstrat în schimb niște premii destul de importante, care pleacă de la 20.000 de lei.

Deja se întâmplă ceea ce ar fi trebuit să se întâmple, ca mediul de afaceri și sistemul exterior celui de educație să premieze acești copii, pe lângă ce face Ministerul Educației.

Să știți că bugetul de burse a rămas în continuare destul de substanțial, mult mai mare ca acum doi ani”, a explicat Sorin Ion, scrie Monitorul de Suceava.

Declarațiile oficialului de la București au fost făcute la reuniunea managerială „Împreună pentru viitorul educației”, vineri, 17 octombrie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce imprimantă alegi pentru firmă, în funcție de volum

Friday, 28 August 2026

Prețul unui cartuș inkjet poate părea mic la raft, dar costul real al printării se calculează per pagină, nu per cartuș. Acesta este, probabil, cel mai frecvent calcul greșit pe care îl ...

Ce înseamnă tuburile de țigări slim, ultra slim și micro slim

Friday, 28 August 2026

Aparatul de injectat funcționează sau nu funcționează, iar decizia o ia adesea o diferență de jumătate de milimetru. Diametrul tubului determină compatibilitatea cu echipamentul, cantitatea de...

Izolație termică groasă cu polistiren extrudat pentru casele din zona Botoșani: când alegi 10 cm în loc de 5 cm

Friday, 28 August 2026

Polistiren extrudat 10 cm sau 5 cm: care este diferența? Polistirenul extrudat, cunoscut și sub denumirea XPS, este un material termoizolant cu structură de celule închise, apreciat pentru...