"De mâine, refuz să intru la clasă și declar grevă! Nu intru la ore până când nu se dă o lege, ca noi, umilele și blamatele cadre didactice, să fim protejate de impulsuri, ieșiri, înjosiri, acuze nefondate și alte forme de altercații cu părinții nemultumiți", scrie învățătoarea Florentina Golea.
Potrivit informațiilor de pe contul său de Facebook, Florentina Golea este cadru didactic la Școala Gimnazială nr 10 Dimitrie Sturdza, din Tecuci, județul Galați. Potrivit Edupedu.ro, mesajul Învățătoarei vine în contextul în care Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a anunțat că are în plan să propună o lege separată a statutului cadrului didactic. În majoritatea reacțiilor de pe Facebook, profesori și învățători îi transmit felicitări învățătoarei. Unii povestesc și ei întâmplări similare cu părinți. În discuție au intervenit, însă, și părinți care o contrazic pe învățătoare și îi spun că generalizează.
Postarea integrală a învățătoarei:
“De mâine, refuz să intru la clasă și declar grevă! Nu intru la ore până când nu se dă o lege, ca noi, umilele și blamatele cadre didactice, să fim protejate de impulsuri, ieșiri, înjosiri, acuze nefondate și alte forme de altercații cu părinții nemultumiți, care ne demolează și demoralizează.
Trăim vremuri cumplite, suntem îngropați în hârtii, muncim cu clase numeroase și facem eforturi enorme, ratând lucruri esențiale pentru propria persoană. De ce? Dascălul are doar îndatoriri și obligații! Trebuie să fie diplomat, chiar dacă îi scuipi în față aberații, trebuie să fie răbdător chiar dacă are de-a face cu copii agitați, cu deficit de atenție, extrem de alintați, și colorat spus, cu o personalitate puternică, sau cu părinți puși pe harță, veșnic cu dreptatea în buzunar, amenințând cu presa sau televiziunea. Zicem ceva? NU! La școală n-ai tableta, tv-ul și telefonul atât de îndrăgite și utile programului de acasă. Datorită lor, acasă nu fac mizerie, nu deranjează, nu pun întrebări… nu stresează.
La școală îi înveți și formezi și deprinderi pe care un copil ar fi trebuit să le aibă din familie. Te dai cu fundul de pământ, cu capul în jos, îți neglijezi familia, decupezi, lipești, pictezi, ornezi, realizezi decoruri, triezi de gripă (deși nu ești specialist), închei nasturi, legi fulare, dai apă etc (fără să fie în fișa postului). De ce? Că iubești copiii, că iubești ceea ce faci. Dar cu respectul? Să-l citez pe Moș Ion Roată, cu rușinea pe care o simți când din orice se zburlesc părinții, ce facem? Cine ne mângâie și vindecă rănile sufletului, ale orgolilului după ce primești nemeritat inepții? Respectul e sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Niciodată nu m-am simțit zilier pe moșie, ca acum. Părinți cu o lupă uriașă, care vânează orice mișcare, care urmăresc orice conotație a oricărui cuvânt, pe care nu-i mulțumește nici Dumnezeu. De ce să lucrez așa? Nu am un spor de suportat mofturile nemulțumiților, nici vreunul pentru aroganța, bârfele și inepțiile unora. Ba mai mult nu am voie să mă plâng, pentru că nicio lege nu mă apără. Nu am voie să fiu nemulțumită și să-mi exprim nemulțumirea pentru că intru în gura târgului și sunt un subiect de bârfă, care pune o pată urâtă școlii unde profesez și apoi sunt etichetată ca fiind un dascăl îndoielnic pregătit. Dascălul trebuie să fie mai ceva ca Dumnezeu, trebuie să fie perfect, perfect. Să suporte totul cu stoicism și să muncească până cade în brânci, bun de pus în icoană să se închine lumea la el. Să nu aibă mândrie, să nu aibă orgoliu, să nu aibă durere, să fie apt la orice oră din zi și din noapte, cu zâmbetul la purtător, un erudit umil… N-am zis eu? Un Dumnezeu mai mic. Iaca nu sunt! Sunt om, și am mândrie și sentimente și orgoliu, ca orice muritor de rând. Mă doare și plâng, și mă zbat și mă macin, și gresesc uneori și mă străduiesc să mulțumesc pe toată lumea, și încerc din răsputeri să îndrept orice greșeală sau să le evit.
De ce nu se înțelege că luăm același salariu și cu și fără măria-sa copilul suprem al dumneaei/lui? Dacă are o problemă și încerci s-o repari, imediat reclamație că ai ceva cu al dumisale copil. Dacă nu-i place o poreclă de ren, într-o diplomă haioasă, te acuză de bulliyng emoțional. Dacă îi trimiți declarația de redirecționare a 2% din impozit în Asociația părinților te acuză de fraudă politică!
Părinții cu bun-simț și respect pentru dascăl, pentru școala în genere, încep să fie rara avis.
De ce stă lângă ăla? De ce a recitat doar 2 versuri? De ce n-a fost zână/prinț? De ce i-ați dat acadea de măr, că voia de cireșe?
Unde Doamne, iartă-mă! a ajuns învățământul ăsta? Da! Dupa 30 de ani la catedră, NU mai vreau să intru la ore! NU mai vreau să mă jertfesc pentru copilul tău! NU mai vreau să fiu lup, spiriduș, vrăjitoare, mamă, asistentă, nimic!
Nu meriți! Nu meriți, că nu știi să prețuiești valoare muncii, valoarea eforturilor, orele de nesomn! NU prețuiești nimic! Totul ți se cuvine, copilul tău e miezul lucrurilor, iar tu, părinte nerecunoscător, te crezi Dumnezeul dascălului. ÎI vb ca unui idiot, îl privești de sus, îl bârfești, îl compari, îl umilești și-l reclami. Că dacă te duci la ISJ sau la MEN stau în poziție de drepți toți. Habar n-au că nu vii la ședințe, că nu vii la ore de consiliere, că nu accepți ședințe de consiliere pentru copilul tău, că-ți faci treaba de părinte cu 1/4 de normă. Nu sunt plătită să mă umilești tu, asta să-ți fie clar! Nu mă interesează scuzele ce vin apoi, ele nu-mi spală “rușinea și onoarea”, nu-mi liniștesc zbuciumul. Pare nereal? Știi că și dascălul e om? Că se perfectează mereu, că studiază, că face tone de hârtie, că-și îngroapă mama/tata, dar vine în roșu și cu zâmbetul pe buze la școală. Te interesează că e în concediu sau e timpul lui liber? NU! Îl suni când ai chef, cum ai chef, pentru că TU ești Dumnezeul lui, și ai drepturi peste drepturi. Dacă nu zâmbește, îl acuzi că al tău copil a venit nemulțumit. Află, părinte nemulțumit, că orice copil are dreptul să fie trist, nemulțumit, obosit, plictisit! Trebuie să știe să piardă, să-și recunoască slăbiciunele, defectele, să primescă sfaturi, să le și accepte.
Știi de câte ori au mâncat copiii mei conserve, că mama lor avea de făcut planificări, avea de lucrat la fișe, decupa, lipea pentru bucuria copilului tău?
Știi la câte serbări sau excursii, dascălul cânta, dansa, era alături de copilul tău, iar în inima lui era o furtună, că avea mama la reanimare intubată?
Adevărat! Nu e problema ta! E a dascălului, a priorităților lui! Pentru el prioritar a fost copilul tău, părinte nemulțumit, dar nici măcar asta n-a contat. N-a contat că toți copiii sunt tratați la fel, n-a contat că nu se întârzie, nu se lipsește, că se muncește susținut și responsabil.
Tu nici măcar nu stai să analizezi, să te gândești la eforturile făcute. Nu-ți convine ceva, arunci cu pietre, că ai tu sentimentul că ai fost privat de vreun drept, iar copilul tău de vreo fericire.
Dascăul nu e claunul plătit de stat să-i aducă fericirea pe care tu acasă i-o suplinești cu daruri și timp pe laptop, e omul care trudește, care-l face să descopere lumea pas cu pas, și nu-i simplu deloc. Tu îl pedepsești și-i iei telefonul/tableta, eu n-am nicio măsură coercitivă. De cele mai multe ori îți fac și treaba ta.
Află că nu sunt obligată să aștept să fiu bătută, lovită la fund sau înjunghiată cum se practică în școlile românești. Măria-ta, părinte nemulțumit, ai și îndatoriri și sarcini. Când copilul ia note bune: e deștept copilul, când ia note proaste are dascălul ceva cu el. Să-ți fie rușine! Mare rușine! Îi luăm fără dinți, fără să știe să scrie, să citească, fără multe abilitități și deprinderi și-i modelăm oameni cu adevărat, iar tu stai și cârcotești și bârfești și reclami!
Pentru tine, parinte nerecunoscator, stau in greva, imi pun scoala in barfa si pe mine de asemeni, dar nu mai intru la ore pana nu se iau masuri, pana nu avem legi care sa ne protejeze.
Ai ceva împotriva dascălului? Solicită o întrevedere cu managerul, consilierul și dascălul. Nu te duci tu si te dai cret si spui ineptii. Nu te duci tu si discuti munca, tactul si priceperea profesorului la cumetrie, la piata, la moara. Nu ești evaluator de competențe personale, parinte nerecunoascator! Ca sa fie in fata copilului tau , dascalul a trecut prin furcile caudine. A dat ,,n,, examene, a facut practica pedagogica, a invatat si continua s-o faca, pregatindu-si demersurile didactice zi de zi, ca doar nu-i cresc fise in geanta si scenariile didactice se scriu singure?!
Tu esti cel care l-a intampinat pe Iisus cu finic si apoi a ales un talhar sa fie eliberat! Tu esti cel care face mutatii ptr tine, ptr binele copilului tau, nu ptr dascal si apoi trateaza dascalul ca si cum i s-ar fi facut lui o mare onoare. Tu esti cel care la debutul scolaritatii vii umil, cu teama ca daca nu face fata copilul, apoi dupa ce dascalul isi da sufletul si-l ajuta sa detina achizitiile fundamentale, te crezi suveran si-l tratezi ca pe un zilier. Tu esti cel ce-l perie pe dascal si-i ofera o floare, ca apoi sa-l discuti peste tot ca s-au strans bani de 8 martie, de Craciun ptr doamna/domnul. Nu vreau darurile tale! Nu vreau nicio atentie, nu le-am vrut nicioadata, le-am primit ca am zis ca e un gest de recunostinta, dar tu nu stii ce e aia recunostinta. Tu stii sa te duci la director si sa spui ca am ceva cu copilul tau, sa te duci la manager sa ma acuzi de frauda politica cu declaratiile de redirectionarea 2%, sa mergi in excursii si sa te mofturesti ca nu te duc la restaurant sa mananci, sau sa anunti alti parinti ca al sau copil care plangea i-a zis doamna ca-s mofturi, umilindu-l, fara sa subliniezi cat de multa munca, cat consum a fost sa pregateasca un astfel de demers, sa mergi la filamare la tv si sa zici ca doamna a strigat la copii sa se aseze cate 2, iar cumatra sa discute asta in alte cancelarii din alte scoli din oras, sa nu te implici si sa nu faci nimic ptr clasa, sa treci pe langa dascal fara sa saluti, sa carcotesti ptr un casetofon la clasa necesar orei de dans, sa te duci unde te duci si sa comentezi ca trimiti copilul la scoala nu la muzeu, ca n-ai nevoie de termopane sa imbogatesti pe altii. Asta esti TU, parinte nemultumit! Stii ceva? Cand ai ales sa fiu dascalul copilului tau m-ai trecut prin 100 de site, stiai si cati dinti am in gura, ce marime am la incaltari. Eu nu te stiam si n-am avut nicio sansa sa te triez. Sa zic : nu meriți să ai copilul într-un colectiv de parinti extraordinari, dar nu de domnia lor e vb aici. Pentru oamenii deosebiti, parinti de exceptie, am tot respectul si toata pretuirea si ei o stiu!
Cuvintele ma dor sa le scriu pentru ca pornesc dintr-un suflet pelin, incarcat de nedreptatile pe care mi le-ai oferit.
Va rog pe voi, prieteni dragi, sa aruncati cu pietre, multe pietre, dar sa arunce cel care crede ca fabulez, ca nu s-a lovit niciodata de EL, parintele cu lupa, cu gura mare, cu aere multe, cu vorbe taiaose, fara respect si pretuire pentru eforturile facute de umilii dascali.
Nu-mi mai pasa! Nu mai sunt nici diplomata! Nu mai spal nici rufele in familie, ca n-am , ca n-am avut timp de familie, timpul meu l-am dedicat copiilor de la scoala. Nici sa fiu salutata nu mai vreau! Nu mai vreau decât o lege care să mă apere de tine, parinte nemultumit, de frustrarile, barfa si limitele tale!
Maine va fi prima zi, cand o sa mi se taie orele, pentru ca eu nu vreau sa fiu dascalul copilului tau! Vreau sa am si eu drepturi! Vreau sa-mi fie munca respectata si pretuita!
Nu ma intelege gresit: nu vreau lauri, nu vreau osanale, nu vreau aprecierea nimanui. Orice dascal, merita respectul pentru daruirea sa, iar pe tine, parinte nemultumit, nu mi te vreau alaturi, oricine si oricare ai fi tu! Nu ma impresioneaza nici masinile tale, nici casa, nici jobul tau, nici afacerea ta, pentru ca iti lipseste calitatea pretuita de mine, de a fi om. Eu formez oameni si vreau sa cred ca sunt un Om, un om simplu caruia nu-i place de tine, si asta e dreptul pe care-l am, fara nicio lege sau vreun ordin de ministru! Nu te plac – si e dreptul meu, astept insa leagea care sa ma apere de tine, pentru ca ma abuzezi psihic si emotional!“