Memoriu înaintat IȘJ de peste 40 de profesori vizavi de schimbarea conducerii Colegiului „Laurian”

Peste 40 de profesori din Colegiul Național ”A.T.Laurian” au semnat pentru asumarea și depunerea la Inspectoratul Școlar Județean a un memoriu prin care își exprimă nemulțumirea privind intenția de numire a unui director general interimar din afara colegiului. Procedura netransparentă și nejustificată este criticată de cadrele didactice, în condițiile în care la nivel oficial național, se promovează transparența și depolitizarea învățământului. 

 

O delegație a profesorilor laurieni a ținut să fie de față când se depune memoriul, ocazie cu care s-a discutat și cu Ada Macovei, inspectorul școlar general adjunct rămas la mantinelă. 

Numirea directorilor interimari a fost programată pentru astăzi, 19 august, la ora 14, în Consiliul de administrație al ISJ, însă niciun anunț public în acest sens nu a fost făcut de I.S.J. Comunicarea informației s-a făcut, așa cum Ada Macovei a declarat, doar pe un grup de socializare al directorilor în funcție. În același timp, întrebată care sunt criteriile de evaluare a candidaților la funcțiile interimare, inspectorul general a precizat că procedurile nu impun astfel de criterii.

Pentru funcția de director general la ”A.T.Laurian” își depuseseră acordurile de funcție Mihaela Prăjinariu - actualul manager al colegiului și profesorul Corneliu Furtună, care nu are ore în instituția de renume a județului. Ada Macovei a confirmat că dintre cei doi cel care are șansele cele mai mari este cel de-al doilea, însă fără a justifica în vreun fel oficial și instituțional opțiunea. 

Profesorii sunt consternați în fața unei astfel de decizii, care propune în fruntea unui colegiu de o mare anvergură a unui cadru didactic din afară, în condițiile în care sunt atâția dascăli cu performanțe deosebite, de nivel național și internațional, atât pe linie managerială cât și pedagogică în cadrul colegiului botoșănean.

„O percepem ca pe o sancțiune la adresa noastră și nu înțelegem ce se reproșează. Nu s-a întâmplat niciodată în 30 de ani, de când predau la acest liceu, așa ceva. Pur și simplu nu înțelegem cum gândesc decidenții politici de la nivelul județului și este inadmisibil ca școala să înceapă în aceste condiții. Trecem printr-o perioadă suficient de dificilă și fără astfel de stângăcii decizionale, ca să nu le numim altfel”, declara unul dintre profesori în fața I.S.J. 

Pentru că singurul argument adus de Ada Macovei pentru inerenta numire a lui Corneliu Furtună la Laurian a fost acela al lipsei depunerii altor acorduri de intenție pentru funcția de director plin din partea dascălilor din Laurian, alți cinci profesori au completat acordurile în fața inspectoratului pentru ca decidenții să aibă de unde alege.

(Irina Siminiceanu)  






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mituri despre cazinourile online în România: Ce ar trebui să știe jucătorii

astăzi, 12:39

Piața jocurilor de noroc online din România a crescut constant, tot mai mulți jucători explorând platformele digitale pentru divertisment și câștiguri potențiale. Cu toate aces...

Nababii din Dubai: Frații cu afaceri în Botoșani care și-au investit banii în proprietăți din luxosul emirat

astăzi, 12:22

Tot mai mulți oameni de afaceri români sau bugetari de lux și-au cumpărat în ultimii ani proprietăți în afara României. Mulți dintre ei au ales luxosul emirat Dubai, unii...

Pompierii din Botoșani, prezenți la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți!

astăzi, 11:28

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a participat, astăzi, la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, eveniment organizat de Agenția ...