Magdalena Mihai și-a găsit bucuria în voluntariat, iar de anul acesta a devenit voluntar „de cursă lungă” în cadrul programului Ajungem MARI, mergând în fiecare săptămână la copiii instituţionalizaţi. Îi ajută la teme, îi susţine și le arată o altă față a lumii pe care o cunosc prea puţin.
-Magdalena, cum și când a apărut dorința ta de a face voluntariat? Ai avut vreun model, vreun exemplu în acest sens?
-Cred că dorința, care exista de când eram încă foarte mică, a venit la pachet cu timpul liber pe care îl aveam la dispoziție. Mi-am dat seama că voiam să donez din acest timp și, totodată, să câștig experiență utilă pentru viață. Prima acțiune de voluntariat la care am participat a fost în cadrul unei asociații unde am ajutat, alături de alte persoane, sute de oameni nevoiași. Din acel moment nevoia de a fi de ajutor a început să crească tot mai mult și mai mult.
Atunci când am auzit de campania de recrutare a voluntarilor Ajungem MARI, mi-am dorit extraordinar de mult să fiu și eu parte din acest proiect. Nu am înțeles însă cu adevărat amploarea și, mai ales, impactul pe care îl are activitatea noastră până când nu am început și eu să merg la copiii și tinerii instituționalizați. În foarte scurt timp, voluntariatul aici a devenit o prioritate în viața mea. Simt, pur și simplu, cum mi se schimbă viața, încep să văd altfel lumea, mă mulțumesc mai ușor cu ceea ce am și sunt mult mai satisfăcută când pot să îl ajut pe cel de lângă mine, care are mai puțină încredere în sine sau chiar deloc. Sigur, în viață sunt și urcușuri, și coborâșuri, dar cel mai important este să nu ne pierdem speranța și optimismul.
Acum știu că scopul meu aici este să ajut copiii să descopere lumea și să devină independenți, astfel încât să se poată descurca în momentul în care trebuie să părăsească sistemul. Voluntariatul, care implică putere și răbdare, este cel mai mare dar primit de la Dumnezeu, acela de a aduce un strop de fericire copiilor instituționalizați prin înțelegere și iubire.
-Ce te motivează?
-În primul rând, cred că este vorba chiar de puterea de a schimba măcar o zi din viaţa unui copil, cu atât mai mult cu cât sunt conştientă că un zâmbet de-al lui este extrem de valoros, ţinând cont de trecutul dureros pe care îl au cei aflaţi în această situaţie. Este un sentiment de împlinire inegalabil.
Tot ceea ce fac în compania acestor copii îmi aduce o emoţie pe care îmi este imposibil să o descriu, iar zâmbetele lor atunci când ne vedem sunt balsam pentru suflet. Cred că este esenţial ca atunci când ajuţi pe cineva să o faci din inimă, fără jumătăţi de măsură, să te dedici în totalitate, iar persoana respectivă va înflori automat. Pentru copiii instituţionalizaţi este esenţial să aibă un prieten mai mare cu care să se poată sfătui, care să îi ajute să prindă încredere în propriile forţe, iar eu mă bucur să pot fi un astfel de om pentru ei.
În plus, nu doar ei învaţă de la mine, ci şi eu de la ei. E un câştig de ambele părţi. Cu ajutorul lor, am învăţat că este important ca noi să reacţionăm cu iubire, indiferent de loviturile pe care le primim de la viaţă. Şi am un exemplu clar în minte când spun asta. M-a impresionat teribil o fată de 16 ani care, deşi fusese abandonată de mama ei, era extrem de încântată şi nerăbdătoare să participe la o nuntă, în familia din care provenea. A dat dovadă de multă maturitate.
-Sunt convinsă că există şi lucruri mai grele sau poate mai provocatoare. Cum le vezi tu?
-Pentru mine a fost foarte greu să accept ideea că nu pot mulţumi pe toată lumea din prima, că uneori unii dintre ei nu înţeleg efortul şi timpul pe care îl depui. Dar mi-am dat seama că este doar o chestiune de moment şi nu e, nici pe departe, ceva ce ar trebui să mă oprească din misiunea mea.
Cred că, de fapt, lucrul care mă sperie cel mai tare este iluzia că această activitate de voluntariat se va termina la un moment dat şi nu voi mai găsi ceva cu care să o înlocuiesc. Atât în ceea ce priveşte timpul dedicat, dat mai ales în împlinirea pe care o am făcând asta. Voluntariatul te ajută în foarte multe feluri, de la mulţumirea pe care o simţi fiind de ajutor, la perspectivele pe care ţi le aduce, experienţele pe care le trăieşti, prieteniile pe care le legi, precum şi persoanele şi poveştile de viaţă pe care le descoperi.
-Ce spun sau ce rol au avut părinţii tăi în activitatea ta în sprijinul copiilor instituţionalizaţi?
-Au fost încântaţi din prima de idee. Mai mult, m-au sprijinit mereu cu sfaturi foarte bune, iar asta nu a făcut decât să mă determine să implic şi mai mult. Şi prietenii mei spun că au remarcat o schimbare extraordinară la mine de când am intrat în programul Ajungem MARI. De multe ori mi-am spus că pare că acesta este singurul lucru care îmi lipsea de la viaţă, că vin mereu după întâlnirile cu copiii cu o energie super pozitivă. Iar eu nu pot decât să concluzionez că voluntariatul este singurul lucru care poate să te facă pe deplin fericit.
-N-am cum să nu te întreb, în acest moment, dacă te-ai gândit la ce meserie ai vrea să urmezi?
-Îmi doresc de multă vreme să devin învăţătoare, iar dorinţa asta devine tot mai mare pe zi ce trece. Este încă un motiv în sprijinul continuării pe termen lung a activităţii mele de voluntariat pentru copiii din sistem: îmi place să ajut, simt că mă încarc mereu cu bine, cu energie pozitivă, pe care vreau să o duc mai departe, în sala de clasă. Te poți înscrie și tu pe Ajungem MARI