Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” a fost selectat în cadrul programului „Povestea”, de transformare a școlilor

Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”  din Săveni, județul Botoşani, a fost selectat în cadrul Programului de transformare a școlilor, „Povestea”, dezvoltat de Wellbeing Institute și Mind Education în parteneriat cu Transylvania College și Școala pentru cuplu, informează Inspectoratul Școlar Județean.

Programul „Povestea” este un program unic care vine în sprijinul elevilor, profesorilor, directorilor, personalului administrativ și părinților din școlile din România, pentru transformarea acestora în comunități ale încrederii, bunătății și bucuriei.

În fiecare zi, în liceul nostru, muncim pentru ca, împreună, să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Peste jumătate dintre elevii noştri vin din familii în care există multe dificultăţi de tot felul şi mulţi adulţi cred că pentru copiii lor şansele de a-şi construi o carieră sunt foarte reduse, oportunităţile de a găsi un job mai bun nu există. În acest context, în şcoala noastră ne-am asumat misiunea de a da fiecărui copil şi adolescent încredere că poate şi speranţa că va reuşi ceea ce îşi doreşte cu adevărat. Programul „Povestea”, în care am fost onoraţi să fim acceptaţi, vine la momentul cel mai potrivit pentru a ne împuternici pe toţi membrii comunităţii noastre şcolare să găsim instrumente şi căi mai multe şi mai diverse pentru a ne îndeplini misiunea. Pornim la drum, în acest program, cu încrederea că vom reuşi, în cinci ani, să devenim o resursă prin care oraşul nostru şi localităţile din împrejurimi se îmbogăţesc cu membri cât mai bine pregătiţi să facă faţă tuturor provocărilor acestor vremuri şi care îşi aduc o contribuţie valoroasă la dezvoltarea comunităţii din care fac parte”, precizează Cristina Chiorescu, directorul Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”.

Programul „Povestea” a luat naștere din dorința de a transforma școlile care sunt niște medii cu un nivel foarte mare de stres, anxietate și neîncredere, în care sănătatea emoțională și mentală sunt ignorate atât în cazul copiilor, cât și al adulților –  în medii în care copiii se simt în siguranță, au încredere în forțele proprii, iar părinții și profesorii învață să fie prezenți din punct de vedere emoțional în rolurile lor și în viețile copiilor. Programul “Povestea” construiește comunități sustenabile care vor dezvolta liderii de care România are nevoie.

„În foarte multe școli procesul de predare-învățare este încă centrat în jurul profesorului. De aceea, profesorii și părinții au nevoie de sprijin pentru a învăța să răspundă nevoilor emoționale ale copiilor și adolescenților. Conduc de 7 ani școala privată Transylvania College, iar viziunea noastră este să creștem prin relații sănătoase, iar adulții din jurul copiilor sunt adevărate modele pentru copii. Am creat Wellbeing Institute și Programul <> pentru că ne dorim ca fiecare școală să aibă acces la aceste resurse și să se transforme în locul în care copiii învață să aibă curajul și puterea să-și asume propria viață, să se reinventeze și să fie împliniți”, spune Ruxandra Mercea, director general Transylvania College și co-fondator Asociația Wellbeing Institute.

Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” a intrat în Programul „Povestea” alături de alte 54 de unități de învățământ în urma unui proces de selecție în care au avut prioritate primele instituții de învățământ înscrise, iar existența unui grup de 2-3 școli interesate din aceeași zonă a constituit un avantaj.

„Ne bucurăm că există atât de multe școli dornice să facă o schimbare în România. Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți directori de școli și profesori își doresc să se dezvolte pentru a susține dezvoltarea armonioasă a elevilor lor. Suntem norocoși să putem implementa programul nostru în tot mai multe școli cu ajutorul finanțărilor private, venite atât de la persoane fizice, cât și din partea persoanelor juridice, care înțeleg că investiția în educație este o investiție în viitor”, a declarat Ciprian Ghișa, co-fondator Asociația Wellbeing Institute și director școală (linia română) Transylvania College.

În primii doi ani, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” va beneficia de intervențiile de bază care se adresează în principal profesorilor și echipei administrative, care vor înțelege ce trebuie să transforme în cultura clasei și în relațiile dintre ei (fie cu copiii, colegii sau părinții). Urmează un audit, ale cărui concluzii vor contura un plan de intervenții specific comunității pentru următorii doi ani. În ultimul an, reprezentanții fiecărei școli urmează să demonstreze că își doresc și pot să susțină transformarea din școală și să obțină certificarea de „Școala încrederii”. Această certificare se păstrează atâta timp cât unitatea de învățământ va reuși să susțină în continuare transformarea din școală și să contribuie la dezvoltarea altor școli din comunitate. Programul Povestea include tot ceea ce înseamnă o transformare sustenabilă: livrare – implementare – reflectare – certificare – evaluare (intervenție).

„Programul <> ne amintește cât de importantă este sănătatea emoțională pentru dezvoltarea fiecăruia dintre noi și pentru construirea unor comunități ale binelui și încrederii reciproce, care să evolueze constant. <> luptă pentru ca sănătatea emoțională și mentală să nu mai fie ignorate în școlile din România, ci să devină o prioritate în instituțiile de învățământ. Profesorii trebuie să învețe să contribuie la dezvoltarea relațiilor în comunitățile în care muncesc și trăiesc, iar părinții trebuie să li se alăture pentru a înțelege împreună ce nevoi au copiii pentru a crește sănătos”, explică Domnica Petrovai, psihoterapeut, fondator Mind Education și Școala pentru cuplu.

Mai multe detalii despre programul „Povestea”  și Asociația Wellbeing Institute puteți consulta AICI.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Răsturnare de situație: Georgescu trece pe locul întâi, Ciolacu pe doi. Ciucă a demisionat

Sunday, 24 November 2024

Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 81% din totalul voturilor exprimate pe teritoriul României, Marcel Ciolacu și Călin Georgescu sunt d...

S-au numărat 50% din totalul voturilor: Dispare Lasconi, urcă Georgescu!

Sunday, 24 November 2024

Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 50% din totalul voturilor exprimate pe teritoriul României, Marcel Ciolacu și Călin Georgescu sunt a...

Atmosfera de la sediul PNL Botoșani: Șeful de partid a tras chiulul, aplauze pentru Nicolae Ciucă! (Foto, Video)

Sunday, 24 November 2024

La sediul Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani din clădirea Vegastel s-au adunat membrii formațiunii politice la nivel de municipiu în așteptarea rezultatelor. Atmo...