La școală ca la corporație! Elevii din România vor avea program de la 8 la 17, este una dintre măsurile propuse de ministrul Educației în programul de guvernare!

Daniel David (tehnocrat, susținut de PNL), a anunțat programul „Școală după școală”, prin care elevii ar urma să stea în bănci de la 8 la 17. Ministrul Educației vrea să vadă că și agenții economici investesc în viziunea sa. Este, se pare, continuarea gândului lansat de acum luni bune: să nu mai vadă profesori care stau 4 sau 6 ore la muncă, ci cele 8 ore.

România trece printr-un punct de cotitură în care nu doar că i-a fost schimbată conducerea, ci și Guvernul și strategia. Avem un deficit bugetar de peste 9% pentru care trebuie luate măsuri urgente. Până în 2025, luna octombrie, UE așteaptă de la noi măsuri reale. În acest sens, a apărut un set de măsuri.

 

Inclusiv în educație se vor face următoarele schimbări:

- Creșterea numărului de ore de activități didactice în învățământul preuniversitar, minimum până la nivelul valorii medii la nivel european/OECD. Ministerul va face o analiză și va diferenția aplicarea în funcție de mediul de lucru, ciclul de educație și de fragmentarea normei la mai multe unități școlare.

- Creșterea limitării legale a normei didactice în învățământul universitar, de la 16 la 18 ore convenționale, pentru a susține universitățile să se încadreze în bugetul alocat.

- Analiza degrevărilor de normă și acordarea lor, de regulă, din timpul nondidactic al normei.

- Analiza numărului efectiv de ore, raportat la numărul normat de ore din cadrul unui post didactic.

- Plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru (40 de ore pe săptămână), pentru a se evita situația în care o oră la plata cu ora costă mai mult decât o oră din norma didactică.

Ministrul Educației vrea să vadă că profesorii stau 8 ore la muncă. Daniel David dorește renunțarea la programul de „gravide” din școli

Nu s-a pus problema unei norme reale de 8 ore, în multe cazuri, cel puțin nu până acum. Daniel David, pe de altă parte, mai are puțin și implementează cardul de pontare, se pare. Recent, a transmis că are pretenția ca dascălii să stea în școli cât sunt plătiți, scrie Bugetul.ro.

Invitat la un podcast, actualul ministru al Educației a anunțat că nu-l interesează dacă un profesor nu are cui să-i predea 8 ore. Este de părere că diferența până la această normă trebuie acoperită cumva. Poate fi vorba despre timp pentru formare sau de meditații gratuite, la școală, chiar și de alte activități.

„Statutul profesorului, inclusiv prin salariu, trebuie schimbat, dar asta vine cu responsabilități noi. Asta înseamnă că vreau să stea mai mult în școală. Dacă ești plătit pentru 8 ore, stai 8 ore în școală, nu doar orele în care trebuie să predai. Dacă stai în școală, poți să creezi medii educaționale și interacțiunea cu copiii. Aș vrea să se pregătească, sigur, unde sunt spații, în școală sau în bibliotecă, nu acasă”, a spus ministrul Educației la podcastul Friendly Fire cu Moise și Vlad.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A agresat un bărbat, apoi a urcat în mașină și a distrus ușa unui local public!

astăzi, 10:56

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămâni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 29 de ani, din comuna Coșula, cercetat sub aspectul comite...

Cum a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina să dețină act de naștere la Botoșani!

astăzi, 10:14

Oamenii de afaceri Roman Lunin și Oleg Pyavka din Ucraina ar fi obținut în mod fraudulos acte de naștere românești în perioada 2023-2024, prezentând la Serviciile de Eviden...

Alertă! O copilă de 17 ani din Botoșani a dispărut de acasă de pe 6 decembrie!

astăzi, 09:52

Denisa Magdalena Asiminei, în vârstă de 17 ani, a dispărut de acasă de pe 6 decembrie. Copila are 160 centimetri și 50 de kilograme. Adolescenta a plecat de acasă pe 6.12.2025 &...