IȘJ: Rata de promovare a Bacalaureatului de toamnă, după soluționarea contestațiilor, este 36,04%

Ministerul Educației a publicat vineri, 3 septembrie 2021, pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2021.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

 

La nivelul județului Botoșani, rata de promovare după contestații este de 36,04%.

Au promovat 213 de candidați, dintr-un total de 591 de candidați prezenți.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...