ISJ Botoșani face apel la părinții care vor să-și înscrie copiii în unităţile de învăţământ particulare să fie atenți la autorizațiile de funcționare

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a făcut un apel la părinții care vor să-și înscrie copii în învățământul privat să verifice dacă aceste unități au autorizație legală de funcționare.

Având în vedere apariția în mass-media locală a unor anunțuri privind oferte educaţionale antepreşcolare, preşcolare, after-school etc. din partea unor ofertanţi particulari, pentru anul şcolar 2019-2020, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani recomandă tuturor beneficiarilor să solicite, la înscrierea într-o astfel de instituție/asociație etc., documentul care atestă funcţionarea legală a acesteia”, se precizează într-un comunicat emis ieri seară de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

 

Instituția a mai precizat că funcţionarea legală a unei unităţi de educaţie antepreşcolară / grădiniţă  / şcoli postliceale este dovedită pe baza actului de autorizare sau de acreditare, respectiv de ordinul ministrului educaţiei privind autorizarea sau acreditarea.

În România, unităţile particulare de învăţământ, furnizorii de oferte educaţionale antepreşcolare, preşcolare, after-school etc, au dreptul de a înscrie copii/elevi şi de a desfăşura activităţi de educaţie numai dacă dispun de autorizare de funcţionare provizorie sau de acreditare.

“În situaţia înscrierii copiilor/elevilor în unităţi de învăţământ preuniversitar particulare care nu pot proba funcţionarea pe baze legale, unicii responsabili sunt părinţii sau susţinătorii legali ai acestora”, a mai explicat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

ISJ Botoșani a mai precizat că informaţii despre unităţile de învăţământ preuniversitar particulare care funcţionează legal se pot afla de pe pagina web a Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani http://www.isjbotosani.ro/ la rubrica „ÎNVAŢAMANT PARTICULAR” sau pe pagina web a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar http://beta.aracip.eu/ .

De asemenea, ISJ Botoșani a mai adăugat că părinţii care doresc înscrierea copiilor în creşe cu învăţământ antepreşcolar şi grădiniţe, pot consulta ghidul „Cum aleg pentru copilul meu o grădiniţă particulară”, pe site-ul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani la rubrica „ÎNVAŢAMANT PARTICULAR”.

Prin acest apel, ISJ Botoșani pare să accentueze că nu își mai dorește și alte probleme pe lângă cele deja existente în învățământul de stat de la Botoșani.

Potrivit datelor făcute publice la finele lunii trecute de Inspectoratul Școlar al Județului Botoșani, în județ erau nu mai puțin de 157 unități cu toaleta în curte, deci care, practic, nu au autorizaţie sanitară pentru că şcolile respective nu sunt racordate la o reţea de apă. Asta ar însemnă că mai bine de jumătate din toate toaletele din curtea școlii din România, cifrate undeva în jur de 300, se află în învățământul de stat din școlile din județul Botoșani!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Guvernul Bolojan nu va mai prelungi plafonarea prețurilor produselor de bază de la 1 octombrie!

Saturday, 13 September 2025

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a confirmat faptul că decizia de a nu prelungi plafonarea prețurilor produselor de bază de la 1 octombrie a fost luată fără opoziție &i...

Ministrul Apărării: „Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte. Ne vom proteja ţara”

Saturday, 13 September 2025

Dronele rusești care vor pătrunde în spațiul aerian al României vor fi doborâte, a anunțat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, precizând că autoritățile sunt î...

Homeschooling-ul ar putea deveni legal în România. Ministru: „Există în toate țările moderne”

Saturday, 13 September 2025

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că intenționează să reglementeze sistemul homeschooling în România, oferind astfel părinților care doresc această opțiune acces legal...