Inspectoratul de Jandarmi recrutează candidați pentru Academia de Poliție

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani recrutează candidaţi pentru participarea la concursul de admitere organizat, în anul 2021, la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.

Sunt scoase la concurs 7 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Poliție pentru învățământul cu frecvență(4 ani), domeniul de licență „Drept”, programul de studii universitare  de licență „Drept", specializarea Jandarmi și 60 de locuri la Facultatea de Poliție pentru învățământul cu frecvență (3 ani) - domeniul de licență „Științe militare, informații şi ordine publică”, programul de studii de licență/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea „Jandarmi" (dintre care 2 locuri pentru romi, 2 locuri pentru maghiari și 2 locuri pentru alte minorități), astfel: 52 de locuri alocate Jandarmeriei Române, 1 loc alocat Comenduirii, 5 locuri alocate Serviciului de Pază și Protecție și 2 locuri alocate Serviciului de Informații Externe.

 

Cererile-tip de înscriere se completează de către candidați, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail contact@jandarmeriabotosani.ro, până la data de 11 iulie 2021, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Candidații trebuie să fie absolvenți de liceu, cu diplomă de bacalaureat, să aibă cel mult 27 de ani împliniți în cursul acestui an și să îndeplinească condițiile și criteriile specifice de recrutare. Informațiile privind recrutarea, precum și modelele documentelor necesare, sunt postate pe site-ul inspectoratului - www.jandarmeriabotosani.ro, secțiunea „Despre instituție"/ „Carieră"/ Anunț privind activitățile de recrutare a candidaților în vederea participării la concursul de admitere organizat în anul 2021 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza".

Candidații recrutați în județul Botoșani susțin probele de concurs, respectiv traseul practic-aplicativ și proba scrisă de verificare a cunoștințelor, la Centrul zonal de selecție organizat la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș" Fălticeni.

Informații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, telefon 0231/511533 , interior 24527, de luni până vineri, între orele 08.00 - 16.00.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbatul cu probleme de memorie, dat dispărut de familie, a fost găsit la marginea unei păduri!

Tuesday, 1 September 2026

Ca urmare a sesizării dispariției numitului Strug Constantin, de 52 de ani, din localitatea Lozna, județul Botoșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani î...

Serviciul de ingrijiri medicale la domiciliu - HOME MEDIKA PLUS se extinde si angajeaza colaboratori !

Tuesday, 1 September 2026

MEDIC COLABORATOR Cerințe: • diplomă de medic cu una din urmatoarele specializari: Medicina generala cu drept de libera practica fara atestat MU Medicina de familie fara atestat MU ...

Un tată și fiul minor au fost reținuți de polițiști, după un accident mortal!

Tuesday, 1 September 2026

La data de 17.08.2026, o întreagă comunitate era zdruncinată de un accident rutier tragic și atipic prin prisma vârstelor persoanelor implicate și a dinamicii evenimentului. Du...