Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, duminică după ședința de Guvern, că înscrierile la examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională se prelungesc cu încă 3 zile, față de data anunțată anterior, de 13 iunie.
De asemenea, perioada de încheiere a situațiilor școlare pentru clasele a VIII-a, a XII-a sau clasa a XIII-a la seral și frecvență redusă se va prelungi până pe 16 iunie.
„Conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situațiilor școlare pentru clasa a VIII-a și pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral și frecvență redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase, nu se impun în acest moment modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie, deci toți elevii trebuie să aibă situația școlară încheiată până pe 16 iunie. La fel, înscrierile pentru Bacalaureat și pentru Evaluarea Națională se vor prelungi până pe 16 iunie”, a spus Ligia Deca.
Anterior, data pentru încheierea situaţiei şcolare în cazul elevilor din clasele terminale a fost prelungită până în 13 iunie. Deca a anunţat că Ordonanţa de Urgenţă adoptată duminică în şedinţă extraordinară prevede echivalarea probelor de competenţă din cadrul examenului de bacalaureat cu mediile la disciplinele relevante din anii de liceu. Perioada în care se va desfăşura procesul de echivalare e prevăzută a fi între 12 şi 21 iunie.
Rămâne valabil că probele pot fi certificate cu calificative obţinute la examenele cu recunoaştere internaţională sau europeană, aşa cum era prevăzut şi anterior.
Probele de competenţe digitale vor fi echivalate cu mediile obţinute de elevi la disciplina TIC –Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, iar cei din promoţiile anterioare care nu au studiat TIC echivalarea se va face cu mediile la o disciplină echivalentă, scrie Digi24.ro.
O petiţie cu peste 40.000 de semnături a solicitat această echivalare, a precizat ministrul. Probele scrise atât la examenul de bacalaureat, cât şi la Evaluarea Naţională, rămân la datele anunţate în calendarul iniţial, a anunţat ministrul Educaţiei.
Prin aceeaşi OUG a fost adoptată şi măsura prin care examenul de titularizare din acest an se va desfăşura doar sub forma probei scrise, fără inspecţia la clasă. Măsura a fost luată în contextul în care informaţiile primite de minister de la Inspectoratele Şcolare arătau că vineri, 9 iunie, din totalul de 31.000 de inspecţii la clase peste 18.000 de inspecţii nu fuseseră desfăşurate din cauza grevei şi nu mai este timp fizic pentru efectuarea inspecţiilor neefectuate.
„Înţelegem nemulţumirea celor care au susţinut inspecţia la clasă şi celor care au făcut eforturi pentru ca aceste inspecţii să se poată desfăşura. În ansamblu, însă, dacă nu modificăm structura probelor examenului de titularizare, cei 60% dintre candidaţii care nu au reuşit să desfăşoare aceste inspecţii nu s-ar fi putut prezenta la concurs iar consecinţa pe care a fi suportat-o am fi văzut-o în toamnă, când riscam un blocaj la nivelul resursei umane din şcoli”, a explicat ministrul.
În ceea ce priveşte evaluarea naţională de sistem de la finalul clasei a şasea, nu se va susţine anul acesta. Greva profesorilor continuă, cel puțin până mâine. După discuțiile de la Guvern, din această dimineață, sindicatele au anunțat că profesorii nu se vor întoarce în bănci până când ultima ofertă a Guvernului nu va fi scrisă negru pe alb, prin ordonanță de urgență.
Probele scrise la BAC 2023:
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română - proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) -proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12:00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 - 18:00
- 4 - 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Calendar Evaluarea Națională 2023
Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a ar urma să înceapă în 19 iunie, cu proba la Limba română:
- 19 iunie 2023 - Limba și literatura română - probă scrisă
- 21 iunie 2023 - Matematica - probă scrisă
- 22 iunie 2023 - Limba și literatura maternă - probă scrisă
- 28 iunie 2023 (până la ora 14:00) - Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
- 28 iunie 2023 (orele 16:00 - 19:00)
- 29 iunie 2023 (orele 8:00 - 12:00)
- Depunerea contestațiilor -29 iunie
- 4 iulie 2023 - Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie 2023 - Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.