Înscrieri până pe 11 februarie! Cursuri gratuite de ”public speaking” pentru tineri, organizate de Toastmasters Botoșani!

Clubul Toastmasters Botoșani, club de vorbit în public și leadership, și-a propus să fie mai implicat în comunitatea locală și a demarat o colaborare cu structurile de tineret din județ.

Liceeni, și nu numai, sunt așteptați să participe la cele 8 ateliere pe care membrii cu experiență în vorbirea în public le vor organiza în fiecare instituție ce va dori să colaboreze.

Tinerii interesați vor putea să își dezvolte abilitățile de vorbire în fața unei audiențe și să-și depășească fricile și incertitudinile asociate acestui proces. Vor învăța să-și asume anumite roluri de vorbitor, evaluator, sau gazdă a unei ședințe de tip Toastmasters, vor înțelege ce detalii trebuie urmărite atunci când evaluezi prezentarea unui discurs, vor lupta contracronometru cu gestionarea timpului limitat de prezentare a celor mai bune idei și de atingere a unui scop bine stabilit în relația cu audiența. La finalul celor 8 ateliere, tinerii vor dobândi abilitatea să creeze și să susțină un discurs în fața unei audiențe.

 

Programul se numește  "Youth Leadership" și are, deja, câțiva beneficiari înscriși.

Primele protocoale de colaborare au fost semnate, ceea ce înseamnă că în perioada următoare vor demara ateliere de ”public speaking” la Fundația Județeană pentru Tineret, Colegiul Național ”A.T. Laurian”, Colegiul Național ”Gheorghe Asachi”, Colegiul Economic ”Octav Onicescu”, Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” și la Liceul ”Dimitrie Negreanu”.

”Ne bucurăm că am găsit deschiderea pe care ne-o doream la domnii directorii, la reprezentanții cu care am stat de vorbă. Deocamdată aceștia sunt încântați de ideea proiectului nostru, să sperăm că și beneficiarii direcți vor fi. Am considerat că la 10 ani, pe care îi are clubul Toastmasters Botoșani, e timpul să facem mai mult pentru comunitate. Întâlnirile noastre sunt pentru dezvoltare personală, într-un mediu sigur și pozitiv. Subiectele sunt atent alese pentru a nu atinge vreo zonă sensibilă. Avem profesori printre noi de diverse specialități, dar și platforma și valorile Toastmasters Internațional ce a împlinit în acest an 100 de ani”, a explicat Radu Huțanu, președintele clubului botoșănean.

Liceeni și alți tineri botoșăneni ce doresc să fie beneficiari ai proiectului și să participe la cele 8 ateliere de distracție educativă și dezvoltare personală, sunt invitați să se înscrie pe link-ul pregătit de ONG-ul botoșănean: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfg7bqzuLRQfVVQr0tucVJhJTmo9LY9i3cPFTmv1q6xx5VCfA/viewform.

Data până la care se fac înscrieri este 11 februarie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...