„Incubatorul de lectură”, la Ipotești

Sub genericul deja consacrat al Şcolii altfel, la Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, în perioada 16 august – 19 august 2019, își va desfășura activitatea, al doilea an consecutiv, Incubatorul de lectură, la care vor participa profesori și elevi din câteva școli ale județului Botoșani.

Incubatorul de lectură este un proiect care facilitează accesul tinerilor la educația lecturii și valorizează gândirea și exprimarea liberă prin scris. Proiectul a fost inițiat de Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu, scriitoare cu experiență editorială, de lecturi și dezbateri publice, în țară și în străinătate, și de lucru cu copiii la ateliere de citit și scris.

 

Scriitoarele și-au propus, în cadrul proiectului, să antreneze un public nou, care să citească constant literatură; să le ofere copiilor atît instrumente eficiente de înțelegere a textului literar, de familiarizare cu ceea ce numim generic literatura, cît și instrumente de expresie personală, pentru ca aceștia să se poată exprima pe ei înșiși; să conștientizeze faptul că literatura nu înseamnă să te ascunzi în spatele unor cuvinte frumoase, care nu spun absolut nimic; să poată să vorbească despre ce au citit.  

Scriitoarele folosesc textul literar ca pretext pentru o cultură a dialogului, considerând că cititul devine antrenant dacă dezbatem, facem scenarii, găsim argumente pro și contra împrietenirii cu un personaj, de exemplu. 

Textele pe care Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu le propun copiilor sînt texte pe care le-ar fi plăcut să le descopere ele însele la vârsta lor. Pornind de la textele citite, copiii sunt provocați să scrie propriile texte, care să sondeze poveștile lor și puterea de a-și imagina că pot deveni personaje. 

În atelierele de la Ipotești se vor citi și comenta inclusiv texte din Mihai Eminescu.

Atelierele se vor desfășura zilnic, în perioada 16-19 august, între orele 10.00 – 17.00.

Doritorii, elevi (în principal, clasele VIII, IX) și profesori, de a participa la ateliere pot trimite o solicitare de participare pe adresa: m.ipotesti@gmail.com sau se pot înregistra telefonic: 0371020346.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost primar și un administrator al unei comune din Botoșani, trimiși în judecată!

astăzi, 14:44

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a următorilor inculpați: IVANACHE ILI...

Un fost manager al Spitalului din Botoșani, trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență!

astăzi, 14:30

Într-un dosar disjuns din cauza privind fraudarea unor concursuri de angajare la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, mediatizate anterior, procurorii din cadrul Di...

Primarul Cosmin Andrei, reacție după ce fotbaliștii de la FC Botoșani s-au plâns de condițiile de pe stadion!

astăzi, 14:00

Cosmin Ionuț Andrei, primarul orașului Botoșani, a reacționat pentru GSP.ro după declarațiile lui Sebastian Mailat (28 de ani) și Andrei Miron (31 de ani), care au vorbit deschis despre situaț...