Început de an școlar la Laurian: Emoții, discursuri, binecuvântare și aplauze! FOTO

Începutul noului an școlar a adus emoții în sufletele sutelor de elevi ai Colegiului Național "A.T.Laurian" Botoșani. Pe lângă ceremonia tradițională de arborare a drapelului liceului, festivitatea de deschidere a cuprins și momente speciale dedicate actualilor, respectiv foștilor laurieni.

Trei deputați parlamentari, doi reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean și ai Inspectoratului Județean al Poliției din Botoșani, precum și doi preoți le-au urat bun (re)venit copiilor și tinerilor de la Laurian. 

Ca în fiecare an, după ce directorul și patru elevi au ridicat steagul Colegiului, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale instituției de învățământ, care anunță motive de sărbătoare, elevii au fost binecuvântați de părintele Partenie Apostoaie, de la Biserica Vovidenia, și părintele Țiflea Gabriel, profesor de religie în cadrul liceuului. Slujba nu a cuprins și sfințirea, așa cum s-a obișnuit până acum, ci s-a concentrat într-o rugă colectivă, a întregii suflări adunate pe terenul de sport. 

"Ați pășit pragul dragului colegiu, aflat în cel de al 159-lea an de funcționare. Această tradiție pune o mare presiune pe umerii noștri, dar, în același timp, ne dă curajul să fim din ce în ce mai buni. Ne dorim să performăm în tot ceea ce facem. Veniți la această școală pentru a aspira către tot ce e mai bun în viață, către reușită profesională, spre împlinire în tot ceea ce viața o să vă scoată în cale. Ați venit să pătrundeți în tainele științei, ale artei, ale culturii, iar asta veți face în efervescența intelectuală a celor din Laurian. Cei care sunteți boboci, ați pătruns în marea familie a Laurianului. Așteptăm ca anul acesta să ne aducă tuturor un plus valoare", spune Mihaela Prăjinariu, director al Colegiului Național "A.T.Laurian" Botoșani

"Mărturisesc, ca în fiecare an, orice prezentare în fața dumneavoastră e un plus de emoție. Mă adresez unui colectiv didactic deosebit de performant și unor elevi extrem de înțelepți, formați într-o școală de prestigiu. Vă felicit pe voi, cei care aparțineți acestui lăcaș de învățământ, pentru alegerea făcută", a spus Tamara Ciofu, medic și deputat

Alocuțiunea Mihaelei Huncă a fost singura precedată de un ropot de aplauze din partea elevilor. "Vă felicit pentru rezultatele pe care le-ați obținut în anul trecut școlar, ați demonstrat că acest colegiu se află printre școlile de elită ale țării. Pentru asta, vă prețuiesc. Am venit cu emoție, pentru că sunt profesor. Dar anul acesta e o emoție mai mare, pentru că mi-am amintit că acum 30 de ani mi-am asumat cu responsabilitate slujirea educației. Vă amintesc tuturor că aveți o mare responsabilitate: aceea de a ține această cetate a educației la nivel ridicat", spune fostul inspector școlar general Mihaela Huncă. În prezent deputat neafiliat, Mihaela Huncă a punctat, în cadrul festivității de deschidere a noului an școlar de la Laurian, o serie de neajunsuri ale educației din România. "Vreau să vă asigur că, indiferent unde voi fi, nu voi precupeți niciun efort pentru ca educația să fie prioritară nu numai la modul declarativ. Mi-ar fi plăcut, astăzi, să vă spun că avem în fiecare județ centre de excelență , că bugetul alocat învățământului preuniversitar este suficient. Mi-ar fi plăcut, astăzi, să spun că asistăm la o reformă curriculară, la o reformă de formare a cadrelor didactice. Dar, din păcate, nu pot să spun aceste lucruri, dar trebuie să sperăm că poate la anul, sau poate până la anul sau în anii viitori, acestea se vor întâmpla", subliniază Mihaela Huncă.

"Sunteți niște copii minunați. Este o onoare și o bucurie să fiu aici, acum mulți ani fiind și eu elev la Laurian. Felicitări pentru alegerea acestei unități de elită a învățământului, cu profesori exigenți, dar extraordinari. Școala șlefuiește caractere și modelează personalități, iar dascălii sunt adevărați maeștri. Vă urez succes în drumul presărat cu efort, perseverență. Întreaga viață este o școală. Vă promit tot sprijinul meu", subliniază deputatul Costel Lupașcu. 

Alina Sandu a prezentat mesajul Poliției Române, urându-le, ulterior, succes elevilor. Constantin Giosu, inspector IȘJ, a ținut și el să își exprime emoțiile, bucuria, admirația față de oamenii Laurianului și urările. 

Două momente speciale au avut loc, în această dimineață târzie, sub auspiciile startului noului an școlar. Daria Ichim, absolventă a Colegiului cu nota 10 la Bacalaureat, a vorbit despre mândria de a face parte din această familie simbolică a instituției, despre liceu, ca etapă crucială în viață. De asemenea, s-a vorbit despre olimpicul internațional Tudor Cardaș, premiat în absență. 

Unii cu flori, alții fără, unii serioși, alții bucuroși, unii relaxați, dar mai mulți emoționați, elevii manifestau când entuziasmul pentru trecerea la o nouă etapă, când nostalgia vacanței, tocmai încheiată. 

"Am mari emoții în ceea ce privește profesorii, dar și colegii pe care îi voi avea. Sper să fie bine", punctează Cati, elevă în clasa a noua. 

Ca în fiecare an, foști elevi ai colegiului au venit să îi întâlnească pe cei care i-au îndrumat, pe cei care le ocupă acum băncile. Îmbrățișare, ochi în lacrimi, dor, curiozitate, toate au marcat prima zi de școală la Laurian. 



 

 

Spune-ne opinia ta