Începe Bacalaureatul de toamnă 2022. Astăzi are loc proba scrisă la Limba română

Peste 34.800 de absolvenți de liceu dau astăzi, 16 august, proba scrisă la Limba Română din cadrul examenului de Bacalaureat 2022, sesiunea august-septembrie, potrivit ministrului Educației. Accesul candidaților în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore pentru fiecare probă.

Potrivit unei analizei Edupedu.ro, este cel mai mic număr de candidați din istoria ultimilor 18 ani a Bacalaureatului.

Probele scrise se vor desfășura în 138 de centre de examen. Toate sălile de examen au în dotare camere de supraveghere video și audio.

La probele scrise, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor folosesc numai creion negru. La disciplinele “Matematică” și “Geografie”, elevii pot să utilizeze instrumente de desen, după cum este menționat în metodologie.

Le este interzis candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, potrivit ordinului de ministru 5.151/2021. Ei au obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.

De asemenea, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, potrivit ordinului 5151/2021.

Cei care încalcă regulile de mai sus vor fi eliminați din examen și nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat, fără a se lua în calcul sesiunea specială, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu.

Cum corectez o greșeală

Elevii care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală, conform metodologiei. În cazul în care unii candidați, din diferite motive, doresc să-și transcrie lucrarea, fără să depășească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către asistenți în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite inițial se anulează pe loc de către asistenți, menționându-se pe ele “Anulat”, se semnează de către asistenți și se păstrează în condițiile stabilite pentru lucrările scrise.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 – 18 august, între orele 8:00 – 16:00, respectiv 19 august, între orele 8:00 – 14:00.

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală ce trebuie obținută pentru a încheia examenul cu succes este cel puțin 6 (șase).

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2022

18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă

19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D

26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)

1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor

3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Reacția României după ce în Cernăuți s-a anunțat că vor dispărea multe licee românești: „Am transmis un semnal ferm!”

Saturday, 25 October 2025

MAE afirmă că „a transmis imediat pe canale diplomatice” că trebuie respectate solicitările minorității românești, reacția venind după ce vineri seară președintele Nicușo...

CFR Călători nu mai acceptă plata cu cardul pentru cumpărarea biletelor de tren, din cauza unei defecțiuni!

Saturday, 25 October 2025

Plata cu cardul pentru biletele de tren a întâmpinat probleme sâmbătă dimineață, din cauza unei defecțiuni la firmele procesatoare, a transmis CFR Călători. Problemele au afec...

Șapte ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Ioan Biță – păstorul care a slujit cu inimă de tată și credință neclintită

Saturday, 25 October 2025

Pe 24 octombrie s-au împlinit șapte ani de când părintele Ioan Biță a fost chemat de Dumnezeu la odihna cea veșnică.Vestea plecării sale fulgerătoare, într-o zi de toamnă t&...