În premieră la Botoșani: Ateliere de lutterapie pentru copiii nevăzători - Foto

Zeci de copii cu deficiențe de vedere și auz au participat, vineri, la o serie de activități în cadrul unui proiect pilot.

Ateliere de lutterapie (este o ramură a terapiei ocupaționale cu foarte multe beneficii), ateliere ludice și de orientare au fost organizate în premieră pentru Botoșani sub egida „Înfruntă viața!” a profesorului Vasile Adamescu, devenit un simbol pentru modul în care a reușit să faciliteze „viața” persoanelor care s-au născut sau au căpătat pe parcurs diferite deficiențe.

Atelierul de modelaj în lut, accesibil atât copiilor cu dizabilități, cât și copiilor tipici, a fascinat, în prima parte a zilei, pe toți copiii cu nevoi speciale și însoțitorii lor.

 

Aceștia au experimentat ceva nou, dar care le poate fi util pe tot parcursul vieții. Au lucrat împreună măști și vase, pe care le-au dus acasă, ca amintire.

Atelierul a fost susținut de profesorul Viorel Micu, din Cluj, care a fost timp de 15 ani asistentuluii Vasile Adamescu - profesor și artist român, cu surdocecitate.

Profesorul a răspuns invitației consilierului Județean Cristina Breșug, președinte ATOP și vicepreședintelui Asociației Nevăzătorilor Botoșani, logopedul Laura Dănilă. Timp de câteva ore, a lucrat cu fiecare copil în parte, i-a învățat tehnici noi și i-a ajutat să descopere.

“Tânărul profesor a demonstrat tuturor, prin grija și atenția sa deosebită, că în lumea lor fără lumină vizibilă, copiii orbi descoperă frumusețea cu sufletele lor luminoase. Fiecare pas, fiecare atingere și fiecare râs sunt o dovadă că viața nu se măsoară în imagini, ci în emoții și conexiuni autentice. Prin ochii inimii lor, aceștia văd mai mult decât ochii noștri și pot percepe cu adevărat esența oamenilor și a lumii ce ne înconjoară“, a declarat Laura Dănilă.

„Ne-am folosit de lut, un material care se extrage din pământ și care seamănă foarte bine cu plastelina, dar care are proprietăți mult mai bune. Am făcut un atelier în care copiii au învățat să facă măști care exprimă emoții, au avut ocazia să intuiască un panou cu măști cu emoții, au simțit cum arată o față care zâmbește, o față curioasă, una tristă, ca ulterior să realizeze și ei măști atipice, creativitatea și imaginația micuților nevăzători fiind încurajată”, a declarat profesorul Viorel Micu.

În a doua parte a zilei, timp de trei ore, au avut loc activități ludice, ateliere de comunicare, de orientare și utilizare a bastonului alb, jocuri de mobilitate și alte activități distractive, iar însoțitorii fără dizabilități, au experimentat ce înseamnă să nu ai vedere pentru câteva minute.

La aceste activități multiple au participat și terapeuții din cadrul „Centrului de sănătate mintală – copii” precum și din cadrul „Complexului de servicii comunitare pentru copiii cu dizabilități „Sfântul Spiridon”. Aceștia au dorit să își îmbogățească cunoștințele și tehnicile pentru a le folosi în viitoarele sesiuni terapeutice.

Atelierele au avut loc sub îndrumarea Președintei ATOP, Cristina Breșug,  a Viceprimarului Bogdan Ciprian Buhăianu și a psihologului Laura Dănilă și sunt primele dintr-o serie de proiecte dedicate "oamenilor speciali" din județul Botoșani.

“Rolul acestor activități este ca, prin interacțiuni și prietenii autentice, copiii nevăzători să învețe să-și dezvolte abilitățile sociale și să-și exploreze pasiunile. Iar ceilalți copii să învețe despre empatie, compasiune și valoarea fiecărui individ, indiferent de abilitățile lui. Atunci când oferim copiilor nevăzători șansa de a se alătura jocurilor, activităților și educației alături de ceilalți copii, facem mult mai mult decât atât. Construim un mediu mai bogat și mai divers”, a declarat Cristina Breșug.








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Eclipsa de Soare din 12 august 2026: Unde se vede în România și la ce oră începe?

astăzi, 16:16

Eclipsa de Soare din 12 august 2026 va începe în apropierea coastei nord-estice a peninsulei siberiene Taimir, dincolo de Cercul Polar, un teritoriu puțin populat din cauza climei aspre, ...

Nu se opresc: Frații Pavăl renovează un hotel italian din secolul XIX!

astăzi, 14:48

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, au anunțat că urmează să investească în industria hotelieră europeană, prin achiziția Grand Hotel Gardone, o clădire istorică amp...

Când fiecare minut contează pentru salvarea unei vieți!

astăzi, 13:30

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Ripiceni, diagnosticat cu infarct miocardic acut STEMI infero-postero-lateral, a necesitat transfer de urgență către Institutul de Boli Cardiovas...