Cei mai buni elevi ai Liceului „Ștefan D. Luchian” din Ștefănești au fost premiați, vineri, pentru rezultatele excepționale obținute la învățătură.
La eveniment a luat parte și Daniel Botezatu, inspector școlar general al IȘJ Botoșani .
„Astăzi, la invitația domnului primar Florin Buțura, am avut onoarea de a participa la premierea celor mai merituoși dintre elevii Liceului "Ștefan D. Luchian" din localitatea Ștefănești. Au fost prezenți la eveniment mulți elevi cu medii de 10, absolvenți de liceu care deja au fost declarați admiși la diferite facultăți, părinți, cadre didactice, oficiile de gazdă și moderator al evenimentului revenind doamnei director Veronica Chiaburu. O activitate care face cinste Primăriei, aceea de a premia excelența în educație. Felicitări elevilor, cadrelor didactice și părinților! Bineînțeles. tot respectul pentru solicitudinea și feed-back-ul domnului primar, fără de care acțiunea nu ar fi fost posibilă!”, a declarant Daniel Botezatu.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Ștefănești, elevii fiind premiați cu burse de merit de primarul Florin Buțura pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea școlară.
„Astăzi, în prezența domnului inspector școlar general - prof.dr. Daniel Botezatu și a doamnei director al Liceului Ștefan D. Luchian- prof. Chiaburu Veronica i-am premiat cu burse de merit pe elevii foarte buni care au dat dovadă de multă seriozitate, muncă și implicare în activitatea lor școlară.
Dragi elevi, vă felicit și pe această cale pentru rezultatele deosebite obținute. Vă doresc mult succes în viață, să reușiți tot ceea ce vă propuneți!
De asemenea, felicit profesorii și părinții pentru modul în care i-au îndrumat și crescut. Felicitări tuturor!”, a transmis primarul comunei Ștefănești, Florin Buțura.