Festivitatea de deschidere a anului școlar cu emoții pentru mii de copii și părinți botoșăneni (video)

Astăzi, 5 septembrie, peste 60.000 de elevi din județul Botoșani s-au reîntors, după o vacanță binemeritată, în băncile școlii. Marea bucurie a fost revederea cu colegii și profesorii de la clasă.

Însoțiți de părinți, bunici, frați sau surori, cu flori în mână, copiii și adolescenții s-au adunat, începând cu ora 09:00, în curtea școlii, pentru a lua parte la festivitatea de deschidere.

Prima zi de școală pentru unii este începutul unei noi etape în viață, iar pentru ceilalți este un prilej de a mai povesti cu colegii de clasă.

 

La Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din municipiul Botoșani, festivitatea a început cu așezarea elevilor pe clase, iar apoi boboceii au mers să își cunoască clasa, dirigintele și colegii. 

De asemenea, la Școala nr. 12, elevii de învățământ gimnazial au așteptat cuminței să meargă în sălile de clasă.

Au rostit alocuțiuni directoarea unității de învățământ, un preot, un reprezentant al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani și al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani.

„Prin tradiţie, prima lună de toamnă aduce începutul unui nou an şcolar. Cu sunetul primului clopoţel, vom intra, din nou, în rutina unor zile ca profesori, elevi şi părinţi. Fiecare dintre noi va fi pus în situaţii care îi vor solicita priceperea, responsabilitatea, puterea de muncă, dorinţa de a face faţă provocărilor. Pentru niciunul dintre noi nu va fi întotdeauna uşor. Indiferent că ne aflăm în ipostaza de elev, de părinte sau de profesor, dificultăţile vor apărea pe parcursul acestui an şcolar. Important este să le recunoaştem, să le depăşim şi să le transformăm în experienţe de viaţă, care, dacă nu ne vor face mai puternici, ne vor ajuta să ne descoperim potenţialul. La fel de important este să nu uităm niciun moment că educaţia este şansa fiecăruia dintre noi de a ne îmbogăţi sufleteşte. Dincolo de limite, de greutăţi, suntem noi, cei implicaţi în desfăşurarea procesului educativ în diferite ipostaze.

Acesta este aspectul de care trebuie să ne amintim pe tot parcursul anului şcolar 2022-2023. Greutăţile se pot depăşi împreună, colaborând şi manifestând empatie faţă de ceilalţi. Dorinţa de a schimba ceva (chiar dacă este vorba doar de propria persoană) este a fiecăruia dintre noi. Educaţia ne oferă instrumentul prin care putem schimba ceva. Numai amintindu-ne tot timpul că noi avem puterea de a nu ne transforma în date statistice vom putea construi reuşite. Fie ca acest an şcolar să fie unul al reuşitelor, al respectului pe care să-l redescoperim, ca valoare fundamentală a instituţiei şcolare, al colaborării şi, mai ales, al perseverenţei. Vă doresc succes, împliniri şi bucuria de a descoperi beneficiile educaţiei”, este mesajul transmis de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani, Bogdan Suruciuc.












 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...