Exerciţiu civic cu primar şi liceeni la Coţuşca

O imagine ce ar trebui să se vadă mai des în şcolile şi liceele din România: primarul într-o sală de clasă, stând de vorbă cu liceenii despre problemele comunităţii, despre proiecte şi administraţie. S-a întâmplat în Coţuşca, unde edilul şef a răspuns cu „prezent” unei invitaţii făcute de Liceul Tehnologic din localitate.

Viorel Ciobanu a stat la discuţii cu tinerii, răspunzând la toate doleanţele lor şi explicând ce orizonturi de timp au dorinţele acestora pentru a se împli. Edilul şef nu a fost menajat defel, elevii prezentându-şi aşteptările în ordinea priorităţilor: asfaltarea unor drumuri comunale, organizarea unor evenimente socio-culturale, înfiinţarea unui ansamblu folcloric, a unei echipe de fotbal şi amenajarea unui teren de fotbal ca la manual.

 

Liceenii de la Coţuşca şi-au exprimat dorinţa de a propune proiecte de hotărâri ce să denumească străzi încă nenumite, de a iniţia acţiuni de voluntariat pentru ajutorarea consătenilor, dar şi de a participa, prin reprezentanţi, la şedinţele de Consiliu Local. Realmente s-au bucurat când au auzit că primarul a fost de acord.

Întâlnirea s-a lăsat cu veşti bune, Viorel Ciobanu explicând copiilor stadiile proiectelor prin care administraţia locală vizează majoritatea problemelor ridicate de elevi, cu finanţări fie din bugetul local, fie din fonduri nerambursabile. Tinerii locuitori au putut afla şi modificările ce urmează a intra în vigoare în privinţa salubrităţii comunei, dar şi că sunt şanse mari ca în câteva săptămâni să se pună, în sfârşit, în funcţiune reţeaua locală de alimentare cu apă. Elevii Liceului Tehnologic Coțușca, l-au şi „certat” pe primarul lor, pentru că au analizat site-ul primăriei şi au văzut că acesta nu este updatat. Edilul şef a explicat că se fac deja demersuri pentru a debloca situaţia.

„E important ca voi să înţelegeţi că suntem cu toţii dependenţi unii de alţii. Noi, din comună, de cei de la Consiliul Judeţean, cei de la judeţ - de cei din capitală, dar şi invers. Iar, dacă vrem să investim şi să schimbăm faţa comunei, trebuie să contribuim cu toţii. Noi autorităţile, cu bani şi proiecte, dar şi fiecare dintre voi prin curăţenie, protejarea bunurilor comune, prin educaţie şi respect”, le-a comunicat primarul care pentru o oră şi-a încercat priceperile pedagogice.    

Coţuşca este o comună de peste 4000 de locuitori, având opt sate în componenţă, situată la 60 de kilometri de reşedinţa judeţului Botoşani. Se vede cu ochiul liber că localitatea se schimbă la faţă. Lucrări ce nu au mai fost făcute vreodată înfrumuseţează acum zona, locuitorii de aici având şi norocul unor drumuri asfaltate care leagă Coţuşca de Săveni şi de Botoşani.

Întâlnirea de la Coţuşca se înscrie în seria celor organizate în cadrul proiectului „Agenda comunității” derulat de Fundația ”Corona” din Municipiul Iași, în parteneriat cu Asociația de dezvoltare rurală ”Ceplenița” prin programul ”Active Citizens Fund” România. Finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, acesta este destinat unui grup de 2000 de tineri din 20 de comunități din Botoșani, Iași și Vaslui, proiectul propunându-și să ofere un cadru de implicare cetățenilor în luarea deciziilor publice care îi privesc în mod direct.

(Irina Siminiceanu)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Radu Iliescu: Și sacerdotul, şi monarhul uns de Dumnezeu sunt robii şi gardienii principiilor!

Monday, 25 May 2026

În politică există două categorii de oameni/partide/curente: principialişti şi situaţionişti. Pe ultimii îi intuise bine nenea Iancu, om cu conştiinţă religioasă puternică, num...

Cât ar urma să câștige profesorii, medicii și preoții de la 1 ianuarie. Cum arată noua grilă de salarii a bugetarilor

Monday, 25 May 2026

Trebuie precizat faptul că noua formă a proiectului a adus o diferență majoră față de variantele care au ajuns în spațiul public. Astfel, salariile ar urma să fie calculate pornind de l...

Pedepse reduse drastic pentru traficanții care obligau minore și tinere vulnerabile să se prostitueze în Suceava și Botoșani

Monday, 25 May 2026

Curtea de Apel Suceava a pronunțat decizia definitivă într-un dosar extrem de grav privind trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă, în care au fost judecați mai mulți ...

-->