Eveniment educațional de amploare în Botoșani: Peste 700 de candidați și-au primit Certificatele Cambridge! (Foto)

Evenimentul a reunit peste 1.500 de participanți – candidați, profesori, părinți și invitați!

Succesul elevilor botoșăneni la examenele Cambridge English a fost celebrat în cadrul unei ceremonii pe data de 5 septembrie 2025, la Hotel Rapsodia, Sala Eminescu.

Excelența în educație, celebrată la Botoșani

Pe 5 septembrie, la Hotel Rapsodia, a avut loc cea mai amplă festivitate Cambridge English din județ, organizată de Cambridge Star Botoșani. Evenimentul a reunit peste 1.500 de participanți – candidați, profesori, părinți și invitați – și a marcat înmânarea oficială a 787 de Certificate Cambridge English, obținute în urma examenelor susținute între septembrie 2024 și iulie 2025.

 

Atmosfera a fost una de sărbătoare: emoțiile elevilor care au urcat pe scenă s-au împletit cu mândria părinților și aprecierea profesorilor, marcând un moment de referință pentru comunitatea educațională botoșăneană.

Rezultate remarcabile pentru Cambridge Star Botoșani

Cele patru serii de participanți au însumat 740 de candidați care s-au pregătit în cadrul centrului lingvistic Cambridge Star Botoșani (elevi și profesori) și 47 de elevi din școlile și liceele din județul Botoșani, care au ales să susțină un examen Cambridge English la una din sesiunile de examen organizate de Cambridge Star Botoșani.

Distribuția certificatelor obținute de candidații Cambridge Star este următoarea:

· 357 elevi – Young Learners of English (YLE)

· 111 elevi – B2 First (FCE)

· 96 elevi – B1 Preliminary (PET)

· 87 elevi – A2 Key for Schools (KET)

· 55 elevi – C1 Advanced (CAE)

· 11 elevi – C2 Proficiency (CPE)

· 23 profesori – TKT (Teaching Knowledge Test)

În total, au fost înmânate 787 de certificate Cambridge.








 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...