Miercuri, 3 aprilie, de la ora 14:00, în sala de sport a Colegiului "A.T. Laurian" va avea loc cea de a VIII-a ediție a Memorialului "Boris Mintianschi". Cu această ocazie se va disputa și un meci de baschet între profesori și elevi, chiar și foști elevi în memoria fostului profesor de sport, care a marcat istoria recentă a instituției de învățământ.
"Ne vom întâlni să depănăm amintiri despre îndrăgitul profesor, să jucăm baschet și să cinstim memoria lui. Chiar dacă au trecut opt ani de la trecerea lui la cele veșnice acesta nu a fost uitat, iar memoria lui va rămâne vie", a declarat Elena Alecsa, profesor de sport la Colegiul "A.T. Laurian".
Boris Mintianschi a activat zeci de ani ca profesor la Colegiul Național "A.T. Laurian", unde s-a angajat imediat după absolvirea facultății în anii '60, până în 1999, când a ieșit la pensie. Mulți ani el a fost și președintele Consiliului Județean pentru Educație Fizică și Sport Botoșani.
Eveniment dedicat memoriei unui fost profesor al Colegiului "A.T. Laurian"!
Stiri Botosani Monday, 1 April 2019 EducațieColegiul Național "A.T. Laurian" cinstește memoria profesorilor care au activat de-a lungul anilor în cadrul prestigioasei instituții de învățământ din Botoșani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...
Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”
MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.57 secunde