Elevii primesc 250 de lei de la stat, legea a fost deja promulgată

Elevii vor primi, începând din anul 2024, vouchere de la stat în valoare de 250 de lei.

Elevii primesc 250 de lei de la stat, legea a fost deja promulgată

   Foto: qbebe.ro

Este vorba despre un program național, ce face parte din noile legi ale educației. Astfel, elevii vor primi vouchere culturale în valoare de 250 de lei, cu care vor putea intra la muzee, vor participa la concerte sau își vor cumpăra cărți.

Începând din luna septembrie, actuala lege care reglementează învățământul va fi înlocuită cu două legi promulgate recent de Klaus Iohannis, respectiv una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel universitar.

 

Prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 se înființează programul național “Vouchere culturale pentru elevi”, ce are ca scop promovarea culturii naționale şi universale în rândul comunității școlare, potrivit Antena3.

Cardurile reutilizabile în valoare de 250 de lei vor putea fi folosite de elevi “pentru servicii și evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărți sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice”, după cum apare în lege, scrie avocatnet.ro.

Guvernul va stabili cu exactitate, în perioada următoare, regulile exacte ale desfășurării programului.

Programul național “Vouchere culturale pentru elevi” se implementează progresiv, începând cu anul școlar 2024-2025, după cum urmează:

-în anul şcolar 2024-2025, beneficiari sunt elevii din clasa a XII-a;

-în anul şcolar 2025-2026, beneficiari sunt elevii din clasele a IX-a şi a XII-a;

-în anul şcolar 2026-2027, beneficiari sunt elevii din clasele a V-a, a IX-a şi a XII-a.

Apoi, până la finalul anului școlar 2026-2027, în baza unei analize cu privire la impactul programului național, Ministerul Educaţiei va decide asupra continuării şi dezvoltării programului începând cu anul şcolar 2028-2029.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...