Elevii Liceului „Dimitrie Negreanu” au marcat Ziua Națională a Lecturii prin activitatea „Călători prin lectură” (fotogalerie)

Ziua Națională a Lecturii la Liceul „Dimitrie Negreanu” a fost doar un alt prilej de a reactiva această preocupare, anume lectura, care este o activitate atât de firească, dar și atât de complexă.

Sub motto-ul „Citim zi de zi”, în școală s-a derulat proiectul numit „Călători prin lectură” cu activități incitante, menite să împrospăteze pasiunea cititului. Directorul liceului, prof. Camelia Axinte, a amintit elevilor că lectura îți poate deveni oricând un prieten loial și, împreună cu inspectorul Ciprian Manolache, au dat start activităților din cadrul proiectului. Ora de matematică, română, biologie, chimie sau altă disciplină a fost gazda unor clipe de călătorie prin înțelepciunea lumii.

 

Activitatea „Poftiți la lectură!” a deschis șirul de acțiuni în care s-au folosit tehnici noi de atragere a elevilor spre lectură: ecranizări, lectura personalizată pornind de la o stare, biblioteca interactivă, audiții audiobook, bookselfie, expoziții de carte.

Proiectul, coordonat de prof. Budeanu-Mihalachi Mihaela, prof. Alina Axinie și bibl. Daniela Nichiteanu,  a îmbinat concursurile de recunoaștere a autorului cu un club de scriere creativă plecând de la un text dat, dar și cu un „Atelier de reparare a sufletului de carte”.

Elevii au declarat că prin aceste activități și-au reactivat dorința de a citi, dar au primit și sfaturi în ceea ce privește rolul lecturii și viziunea asupra dezvoltării personale. Identificarea unei  valori culturale într-un text motivațional a fost o altă activitate adresată în special elevilor din clasele de învățământ tehnic, aceasta fiind apreciată de majoritatea elevilor.

Proiectul își dorește să scoată tinerii din confortul lor zilnic și să-i facă să conștientizeze că o carte citită îți deschide ferestre nebănuite către lume, către sensul existenței de zi cu zi. Concluzia la care au ajuns toți elevii este aceea că o carte reprezintă o  comoară la care avem cu toții acces iar legătura care se stabilește între autor, personaje și cititor este una miraculoasă și unică, iar stăpânul este cititorul.










(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean ridicat pentru trafic de droguri de mare risc, prins cu capsule de vapat care conțineau substanțe stupefiante!

astăzi, 16:54

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism &ndas...

Anunțul Primăriei Botoșani despre facilitățile acordate contribuabililor!

astăzi, 14:48

Până la data de 30 noiembrie 2026, prin Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL), municipalitatea acordă înlesniri la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de &i...

Festivalul familiei, pentru prima dată la Dorohoi: O zi dedicată familiei, credinței și comunității!

astăzi, 12:01

Duminică, 4 octombrie, curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a îmbrăcat haine de sărbătoare, devenind neîncăpătoare pentru cei peste 700 de copii, pă...