Elevii de clasa a VIII-a susțin proba la matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale

Elevii de clasa a VIII-a susţin, marţi, proba scrisă la Matematică din cadrul simulării Evaluării naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă miercuri, iar pe 29 martie vor fi comunicate rezultatele.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, iar probele încep la ora 9:00, moment în care vor fi distribuite subiectele.

 

Subiectele de la simularea examenelor naţionale sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, conform Ministerului Educaţiei.

Subiectele şi baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naţionale vor fi publicate zilnic, la ora 15:00, scrie AGERPRES.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore pentru elevii de clasa a VIII-a, respectiv trei ore pentru elevii din clasele terminale de liceu, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.

Programul simulării examenului de Bacalaureat este următorul:

* 27 martie: Proba E) a) - probă scrisă - Limba şi literatura română;

* 28 martie: Proba E) c) - probă scrisă - proba obligatorie a profilului;

* 29 martie: Proba E) d) - probă scrisă - proba la alegere a profilului şi specializării;

* 30 martie: Proba E) b) - probă scrisă - Limba şi literatura maternă;

* 6 aprilie: comunicarea rezultatelor.

Probele la care se va susţine simularea examenului de Bacalaureat sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă - pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.

Potrivit Ministerului Educaţiei, simularea are ca obiective familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.

„Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară. Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi", menţionează Ministerul Educaţiei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...