Problema transportului gratuit pentru elevii navetiști nu s-a rezolvat nici acum. De luni, 8 ianuarie, mii de copii din Botoșani trebuie să se întoarcă la școală, doar că pe banii părinților.
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunțat că elevii din 19 județe rămân fără transport gratuit, iar această situație este întâmpinată și la Botoșani.
„N-am dat bani deloc operatorilor...”
Potrivit oficialilor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), în luna decembrie un singur operator a dus copiii gratuit la școală, iar în octombrie și noiembrie doar doi. Deci, de la începutul anului școlar 2023 – 2024, nu toți elevii au beneficiat de această gratuitate.
„Și în luna ianuarie copiii vor trebui să plătească. Noi pentru decembrie avem un singur operator care a mai continuat, chiar dacă nu i-am dat niciun ban. Adică, n-am dat bani deloc operatorilor și doar unul în decembrie a continuat să ducă copiii gratuit. Noi nu le-am dat banii nici pe octombrie, nici pe noiembrie, iar începând cu 1 decembrie doar un operator a eliberat abonamente gratuite și acesta e pe anumite trasee. Ceea ce se întâmpla în decembrie continuă și în ianuarie”, a declarat prof. Cristina Bălăucă, inspector școlar adjunct în cadrul IȘJ.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1337/29 decembrie 2023, plata sumelor forfetare se poate face retroactiv după adoptarea hotărârii de Consiliul Județean cu avizul ANRSC. Astfel, plata se face în termen de 30 de zile de la data adoptării acestei hotărâri de CJ, prin care se aprobă și valoarea unitară lei/km.
Despre acest aspect, oficialii din educație spun că este un lucru bun, pentru că astfel operatorii își vor lua banii pentru perioada în care au transportat gratuit elevii.
„Deci hotărârea respectivă ne dă posibilitatea să dăm retroactiv valoarea sumei forfetare stabilită de ANRSC, dar nu este stabilită încă și nu o avem ca să putem face calcule și să dăm drumul la bani. În ordin scrie că până la 1 februarie și apoi un termen de 30 de zile de la data în care a fost hotărâtă acea sumă forfetară, valoarea per km și apoi sumele respective aferente. Ăsta este un lucru bun, că putem da retroactiv”, a completat prof. Cristina Bălăucă.
Părinții sună la IȘJ și întreabă ce fac de luni
Cu trei zile înainte de a reveni copiii în școli, părinții acestora au început să dea telefoane la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) pentru a întreba ce fac de luni cu ei.
„Înainte să vă sun pe dumneavoastră chiar m-a sunat un părinte să mă întrebe ce face de luni, cumpără abonament? Și i-am zis că da. E greu și pentru părinți, dar și pentru operatori. Să dai abonamente gratuite și să nu primești niciun bănuț. Ei eu plătit motorină, asigurări, oameni și n-au primit banii”, a mai spus Cristina Bălăucă.
„Chiar ieri am vorbit cu cei de la Consiliul Județean...”
Deși de luni copiii merg la școală pe banii lor, Consiliul Județean (CJ) din Botoșani asigură IȘJ-ul că situația se va debloca cât de repede se poate.
„Am discutat cu Consiliul Județean și imediat ce primesc trec într-o ședință. Sunt anumiți pași care trebuie respectați: ANRSC transmite, ei trec prin CJ, apoi trebuie iar verificată de ANRSC. Toți acești pași trebuie urmați. Noi trebuie să facem solicitări către Ministerul Educației către deschidere de credite și apoi putem vira bani copiilor. CJ ne-a asigurat că face imediat ședința astfel încât să deblocăm această situație. Chiar ieri am vorbit cu cei de la Consiliul Județean”, a completat Bălăucă.
Copiii își vor cumpăra în luna ianuarie abonamentul de transport din banii lor pe care îi vor recupera doar după ce această sumă forfetară va fi stabilită de Consiliul Județean și aprobată de ANRSC.
„Dar eu zic că se rezolvă cu această HG. Pentru luna ianuarie nu vor primi suma forfetară înainte de a achiziționa abonamentul. Întâi trebuie cumpărat cu banii lor pe care îi vor primi după din sumele forfetare. Nu putem să dăm mai devreme de ziua în care ANRSC transmite acea valoare și mai devreme de hotărârea CJ-ului”, explică oficialii din educația botoșăneană.
„Și-au bătut joc de serviciul public de transport”
În comunicatul făcut public, Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) acuză Consiliile Județene că „și-au bătut joc de serviciul public de transport și au refuzat să își îndeplinească obligațiile legale.”
„Este vorba de judeţele unde Consiliile Judeţene şi-au bătut joc de serviciul public de transport si au refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile legale pentru organizarea licitaţiilor pentru atribuirea prin contracte a grupelor de trasee”, a adăugat Federaţia Operatorilor Români de Transport.
Reacția Consiliului Județean din Botoșani
Totuși, reprezentanții Consiliului Județean din Botoșani spun că nu este de competența lor, pentru că partea CJ-ului ar fi doar pe parte de delegare.
„Partea Consiliului Județean e doar pe parte de delegare, partea comercială este între transportatori și inspectoratele școlare sau între Ministerul Educației și transportatori, prin Inspectoratul Școlar. Consiliul Județean face doar delegarea serviciului de transport”, a declarat, vineri, pentru Știri.Botoșani.Ro, Marius Ilincaru, președintele de cabinet al CJ Botoșani.