Iulia Elena Suceveanu este elevă în clasa a XI -a a Colegiului Naţional "A.T.Laurian" şi are o pasiune extrem de serioasă: cercetarea istorică. Ajutată de profesorul Tana Onofrei, Iulia caută şi descoperă aspecte mai puţin cunoscute despre timpurile de altădată, fotografii şi informaţii ce aduc noi perspective evenimentelor pe care noi, ceilalţi, credem că le cunoaştem deja.
Graţie pasiunii sale, tânăra s-a calificat la faza naţională a Sesiunii de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal, după ce, pe 17 mai, a primit punctajul cel mai mare din rândul concurenţilor botoşăneni. Lucrarea Iuliei s-a intitulat Voluntarii ardeleni şi bucovineni implicați în actul Marii Uniri şi a susţinut-o în cadrul secţiunii de istorie a românilor. „Este o lucrare ştiinţifică din toate punctele de vedere: cu note de subsol, bibliografie. A prezentat-o foarte frumos, cu stăpânire de sine, cu un suport vizual constând în fotografii căutate şi găsite de ea deosebit de sugestive, de altfel”, a explicat profesorul Tana Onofrei.
Descoperirea aspectelor mai puţin cunoscute chiar despre istoria proprie poate oferi satisfacţii deosebite, fotografiile utilizate de Iulia ilustrând momente inedite ale Marii Uniri: scene de luptă, soldaţi români luaţi prizonieri în Siberia, unirea voluntarilor de la Cernăuţi şi Alba-Iulia.
Mai multe detalii despre istoriile evenimentelor de acum 100 de ani nu am primit, întrucât lucrarea va fi prezentată la etapa naţională de la Arad a Sesiunii de referate în perioada 26 - 29 iulie, când botoşăneanca va trebui să performeze din nou prin supriderea subtilităţilor şi a esenţei crâmpeelor de istorie pe care România le sărbătoreşte în acest an. Mult succes! (Comunicat de presa)
Elevă din Laurian olimpică la cercetare istorică
Stiri Botosani Friday, 18 May 2018 EducațieSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Frumusețea credinței și spectacolul naturii: Mănăstirea Vorona privită prin obiectivul aparatului de fotografiat! - FOTO
Când credința omului întâlnește splendoarea naturii. Maica Sofronia surprinde prin obiectivul aparatului de fotografiat secvențe ale trăirii care ne fac inima să tresalte de buc...
Nordul județului Botoșani, sub asediul ciorilor! - VIDEO
Peste 50% din producția de floarea-soarelui este deja afectată în unele sole, iar cultura nici măcar nu a ajuns la maturitate. Porumbul aflat încă în faza de lapte este și el at...
Biserica unei parohii din Botoșani a fost resfințită și a primit hramul Sfântului Efrem cel Nou
Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Dolina, județul Botoșani, a fost resfințită duminică de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscop...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.37 secunde