Educație modernă cu fonduri europene la două școli din Botoșani și Bălți (fotogalerie)

Chiar de Sfântul Nicolae, sala multimedia a Colegiului Național „Mihai Eminescu” a găzduit un eveniment de diseminare privind declansarea campaniei de bune practici organizate în cadrul proiectului transfrontalier „Innovative teaching and learning through developing of digital competences and implementation of STEM educational program” (Predare și învățare inovatoare prin dezvoltarea competențelor digitale și implementarea programului educațional STEM) - realizat de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani – România, în calitate de coordonator principal şi partenerii - Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălţi – Republica Moldova şi asociaţia de părinţi „Copiii noştri, minţi educate” Botoşani – România,  cod EMS-ENI 2SOFT/1.1/53, România – Republica Moldova, finanțat cu fonduri de la Uniunea Europeană, ce a debutat în luna martie 2021.

Astfel de activități de prezentare a bunelor practici au avut loc, în această săptămână, la școala nr.13, Colegiul Economic „Octav Onicescu” și Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”.

Principala prioritate a activităților din proiect o constituie cooperarea instituţională în domeniul educaţional pentru creşterea accesului la educaţie şi a calităţii actului educativ. În acest sens sunt urmărite o serie de obiective precum colaborarea eficientă între instituţiile de învăţământ, capabilă să determine creşterea calităţii programelor educaţionale disponibile în zona eligibilă și consolidarea abilităţilor și cunoştinţelor elevilor în domeniul STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics), printr-o abordare interdisciplinară şi prin schimburi de bune practici transfrontaliere. O altă prioritate a proiectului o reprezintă promovarea cercetării şi inovării în educaţie.

Despre toate acestea s-a discutat în cadrul conferinței de bune practici de la școala botoșăneană implicată în proiect.

Cu adevărat remarcabilă este realizarea unei table de tip lightboard - un proiect ingenios, creat de profesorul Pintilei Aurelian şi premiat în cadrul selecţiei naţionale „Creatori de educaţie” 2021.

Mai exact, despre acest lightboard. Elevii sunt curioși şi entuziasmaţi să interacţioneze cu profesorul, care, păstrând contactul vizual cu elevii săi (tabla este dintr-un material transparent), poate scrie pe tablă, imaginea a ceea ce se scrie fiind inversată, printr-un program. Folosirea ei este originală şi şi-a dovedit utilitatea mai ales pentru transmiterea informaţiilor în mediu on line. Lightboard-ul a fost creat în cadrul proiectului transfrontalier, elevii fiind familiarizaţi cu tehnicile care au stat la baza creării unui lightboard: materialul folosit (plexiglas, grosime de 10 mm, cadru, sistemul de iluminare, banda cu leduri pentru iluminare), sistemul de transmitere a luminii, formarea imaginii. Foaia transparentă (plexiglas), prinsă într-un cadru, cu sistem de iluminare prin leduri, permite transmiterea informaţiei scrise prin inversarea imaginii, ceea ce se realizează fie prin oglindă, fie printr-o extensie de pe Google Chrome, disponibilă pentru orice dispozitiv.

Privitorii ecranului (elevii) pot vedea prin imaginea reflectată ceea ce se scrie, păstrând în acelaşi timp contactul vizual cu profesorul, datorită foii transparente. Dispozitivul se află în laboratorul de fizică L1 de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani.

La Instituția Publică Liceul „Mihai Eminescu” din Bălți, Republica Moldova au fost creați tot în cadrul activităților STEM a atelierelor de co-creare ozoboții. Aceștia sunt niște roboţi de mici dimensiuni, concepuţi pentru a urma o linie trasată pe o foaie sau un carton. Ei s-au dovedit a fi instrumente nu numai amuzante, ci şi practice în activităţile STEM implementate în atelierele de co-creare realizate la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălţi. De formă aproape sferică, ozobotul, odată activat, poate urma diferite linii trasate atât pe suprafeţe fizice, cât şi digitale. Este ajutat de senzori de mişcare, care îl ţin mereu pe traseu, indiferent dacă e desenat pe o hârtie sau pe o tabletă. Pe lângă abilitatea de a se deplasa, ozobotul poate înţelege culorile, putând să se deplaseze cu o viteză mai mare, să-şi încetinească viteza de deplasare sau să se rotească.

Prin proiectul transfrontalier „Innovative teaching and learning through developing of digital competences and implementation of STEM educational program”, cele două licee partenere au beneficiat de achiziţii importante pentru modernizarea infrastructurii şcolare, cadrele didactice din ambele instituţii s-au perfecţionat, experimentând metode şi strategii didactice utile, ce au favorizat schimburi de bune practici şi idei inovatoare. Prin impactul său pozitiv, proiectul îşi dovedeşte utilitatea, contribuind la creşterea semnificativă a calităţii actului educativ.  

Dotări şi investiții utile în cele două licee implicate în proiect

- Videoproiectoare şi table albe magnetice în fiecare clasă la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani dispune, datorită achiziţiilor efectuate în cadrul proiectului, de material modern şi util pentru toţi elevii. În toate sălile de clasă există videoproiectoare, table albe magnetice şi softuri moderne.

- Un laborator de informatică complet echipat la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani Unul dintre cele 5 laboratoare de informatică din liceu a fost complet modernizat prin achiziţia de calculatoare cu desktop, monitoare şi mobilier aferent pentru 28 de elevi.

- Săli de clasă dotate cu table interactive şi calculator la Liceul Teoretic  „Mihai Eminescu” Bălţi Proiectul a permis modernizarea a 20 de săli de clasă la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălţi, care dispun actual de tablă interactivă şi calculator. 

- Modernizarea laboratorului de fizică al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bălţi:

Prin implementarea proiectului, liceul beneficiază actual de mobilier funcţional, tablă interactivă, calculatoare, cântare electronice, panouri cu sisteme optice etc. Laboratorul oferă acum echipamente şi utilităţi necesare pentru a testa teoriile studiate într-o manieră atractivă şi dinamică. Laboratorul a devenit un spaţiu favorabil experimentelor practice de laborator, un adevărat centru de cercetare, experimentare şi generare de idei creative, adecvat desfăşurării experimentelor de fizică, dar adaptat şi proiectelor inter şi transdisciplinare.

- Modernizarea laboratorului de chimie al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bălţi 

Liceul dispune actual de un laborator modern de chimie, cu o capacitate de 32 de locuri, iar elevii pot asista la lucrări şi experimente practice de laborator, prin achiziţionarea unor instrumente de lucru şi a unor soft-uri educaţionale practice şi utile.

- Laboratoare lingofonice la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălţi

Prin implementarea proiectului s-au modernizat laboratoarele lingofonice ale liceului, prin achiziţii de table interactive, calculatoare, console şi căşti pentru fiecare elev. Achiziţiile sporesc motivaţia elevilor pentru studiul limbilor moderne şi facilitează sarcini de lucru specifice (studiul documentelor audio-video).

- Biblioteca şcolară de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălţi – centru modern de informare şi cercetare

Biblioteca şcolară de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălţi îşi sporeşte utilitatea prin valorificarea spaţiului de lucru existent şi dotarea cu instrumente TIC adecvate (6 calculatoare, imprimantă multifuncţională), mobilier aferent. Toate dotările şi achiziţiile efectuate în cadrul proiectului contribuie la creşterea calităţii educaţiei, prin implicarea activă a elevilor în demersul didactic, prin motivaţia acestora de a studia.

(Comunicat de presă)






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, șoferi. Cod Galben de precipitații mixte în județul Botoșani, se va depune și polei!

astăzi, 20:56

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de precipitații mixte care depun local polei, valabil până la ora 23:00, pentru județul Botoșani.  Pentru evitarea p...

MAI: România, una dintre cele mai sigure țări din lume!

astăzi, 19:42

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite vineri, 27 decembrie, că România se numără printre țările cu cel mai scăzut nivel al criminalității, oferind o situație mai favorabilă dec...

De azi, USB-C este încărcător unic obligatoriu în Uniunea Europeană!

astăzi, 16:50

Încărcătorul USB-C a devenit oficial, începând de sâmbătă, echipamentul standard de încărcare a dispozitivelor electronice în Uniunea Europeană, a a...