Echipe de elevi botoșăneni premiate în cadrul Concursului Național de Comunicări Științifice

Etapa națională a Concursului National de Comunicări Științifice pentru elevii din clasele liceale s-a desfășurat, în format on-line, în data de 14 mai 2023.

Concursul Național de Comunicări Științifice pentru elevii din clasele liceale este organizat de Facultatea de Chimie a Universității din București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Concursul Naţional de Comunicări Științifice pentru elevii din clasele liceale are ca obiective educarea capacității de comunicare, dezvoltarea gândirii științifice, stimularea creativității, cultivarea şi dezvoltarea spiritului de competiție şi fair-play, dezvoltarea capacității de cooperare între elevi.

 

Concursul se concretizează prin realizarea de lucrări științifice/proiecte de cercetare elaborate pe baza unei teme propuse de participanți, a unei informări bibliografice și a activităților experimentale care trebuie să pună în evidență elemente ale cercetării în domeniul chimie

Din județul Botoșani au participat 2 echipe:

1.            LUCA-STELIAN G. ȚIFREA și DENIS-DIMITRIS S. ȘTEFĂNESCU, clasa a X-a,  de la COLEGIUL NAȚONAL ”A. T. LAURIAN” Botoșani, profesor îndrumător - Guluță Nadia Mihaiela, MENȚIUNE UPB

2.            TURICEANU L. DANIELA și HUȚANU D. MĂLINA DELIA, clasa a XI-a,  de la LICEUL ”DEMOSTENE BOTEZ” TRUȘEȘTI - profesor îndrumător - Culidiuc Irina, MENȚIUNE ME

„Felicitări elevilor participanți și cadrelor didactice îndrumătoare pentru rezultate!”, transmite șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani, Bogdan Suruciuc.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Angajații rromi premiați în cadrul unei Gale de Excelență de ziua lor! (Foto)

Friday, 10 April 2026

Rromii și-au sărbătorit ziua pe data de 8 aprilie 2026. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe din incinta sediului provizoriu a Muzeului de Istorie din Botoșani. Evenimentul a fost ...

Valeriu Iftime anunță că nu mai vrea să dea bani comunelor depopulate! (Video)

Thursday, 9 April 2026

În ședința de Consiliu Județean de astăzi, 9 aprilie 2026, spiritele s-au cam încins. Totul a pornit de la un proiect aflat pe ordinea de zi prin intermediul căruia consilierii județ...

S-au înțeles! Care sunt administratorii propuși de Iftime pentru societatea nou înființată! (Video)

Thursday, 9 April 2026

Societatea înființată de Valeriu Iftime la Consiliul Județean se numește Compania de Dezvoltare Județeană și are scopul de a înființa parcuri industriale în mai multe orașe ...

-->