„Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” - Activități ale polițiștilor de Siguranță Școlară în luna iulie! (Video)

În luna iulie, la activitățile de informare, conștientizare au participat peste 1.200 de copii cu vârstele între 6 – 18 ani, aflați în tabere, locuri de agrement și școli de vară, dar si părinți sau alte categorii de aparținători.

Pe timpul vacanței de vară, polițiștii de siguranță școlară implementează Campania Națională 𝐃𝐨𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐯𝐚̂𝐫𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭𝐞” inițiată de Direcția Siguranța Școlară  și Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane, în parteneriat cu Asociația „Copiii au talent”, al cărei scop principal este protejarea copiilor împotriva abuzurilor, traficului de persoane și exploatării și promovarea drepturilor fundamentale ale fiecărui copil.

 

În luna iulie, la activitățile de informare, conștientizare au participat peste 1.200 de copii cu vârstele între 6 – 18 ani, aflați în tabere, locuri de agrement și școli de vară, dar si părinți sau alte categorii de aparținători.

Copiii aflați în rețeaua locativă a D.G.A.S.P.C. Botoșani au participat de asemenea la activități.

Prin activitățile de campanie, polițiștii urmăresc:

- dezvoltarea bagajului informațional raportat la drepturile și obligațiile pe care le au minorii în funcție de vârstă

- deținerea noțiunilor necesare identificării formelor de abuz

- conștientizarea copiilor cu privire la riscurile și implicațiile victimizării prin expunerea necontrolată pe platformele de socializare, etc..

Polițiștii mulțumesc Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, Protopopiatului Botoșani și preoților parohi pentru sprijinul acordat în derularea activităților de campanie.

Informații de background

Violența asupra minorilor reprezintă un concept integrator pentru diversele forme de abuz fizic, verbal, emoțional, sexual, neglijare, hărțuire și exploatare sexuală, trafic de minori, pornografie infantilă, violență în mediul online, violență de gen și include violența între egali, respectiv între elevi. De asemenea, violența asupra elevilor cuprinde forme de rele tratamente comise de către adulți aflați în poziție de răspundere, putere, ori în relație de încredere cu copilul, care produc vătămare asupra sănătății acestuia și îi pun în pericol dezvoltarea, demnitatea și moralitatea.

În acest context, prevenirea acestui fenomen reprezintă un proces prioritar pentru instituțiile și organizațiile implicate în siguranța și protecția copiilor și în lupta anti-trafic.

Începând încă de la o vârstă fragedă, fiecare copil trebuie să-și cunoască drepturile și trebuie să fie informat pentru a putea evita eventualele situații de încălcare a acestora. Experiența ne arată că cei mici sunt de multe ori mult prea conștienți de responsabilitățile pe care le au și prea puțin de drepturile lor.

Dreptul la sănătate – un copil are dreptul la un stil de viață sănătos și la un mediu adecvat  care să-i permită o dezvoltare armonioasă.

Dreptul la educație – fiecare copil are dreptul la o educație informală oferită de părinți, grup de prieteni, mediu social, dar și la o educație acordată într-un cadru formal (creșă, grădiniță, școală etc.).

Dreptul la opinie – fiecare copil are dreptul de a-și exprima opinia și de a-i fi tratate cu atenție și seriozitate toate problemele cu care se confruntă.

Dreptul de a nu fi discriminat – un copil are dreptul de a fi acceptat și respectat de către cei din jur și de a nu fi discriminat, fie că este vorba despre discriminarea de gen, naționalitate, etnie, cultură etc.

Dreptul de a fi protejat împotriva oricărei forme de abuz, violență, exploatare – fiecare copil are dreptul de a fi protejat de către părinți sau de către alți reprezentanți legali, de a nu fi supus abuzului (emoțional, fizic, prin neglijare, sexual) sau actelor de violență, precum și formelor de exploatare (cerșetorie, exploatare prin muncă, exploatare sexuală, etc.) regăsite în cadrul fenomenului de trafic de persoane/minori.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Pinocchio” vine din nou la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani!

Tuesday, 25 November 2025

La Teatrul pentru Copii şi Tineret "Vasilache" botoșănenii pot viziona în această săptămână, în zilele de joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 18:00 şi duminică, 30 n...

AJPIS Botoșani a alimentat peste 27.000 de conturi pentru plata facturilor la energie!

Tuesday, 25 November 2025

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru 27.646 de beneficiari ai tichetului de energie, reprezentând sprijin a...

Colocviu comemorativ la Botoșani: „Nicolae Iorga – 85 de ani de la trecerea în eternitate”

Tuesday, 25 November 2025

Muzeul Judeţean Botoşani organizează joi, 27 noiembrie 2025, ora 13.00, în amfiteatrul Colegiului Național „A.T. Laurian”, colocviul comemorativ „Nicolae Iorga – 85 d...